Publicat în Recenzii

Ragdoll – ultima ta zi, Daniel Cole [recenzie]

1193957

 

Tocmai terminasem In spatele usilor inchise și rămăsesem cu chef de a citi ceva la fel de antrenant și palpitant. Am văzut recenzia Ancăi de la această carte și cu doar câteva cuvinte cheie m-a convins că această carte trebuie să fie următoarea. Cum era vineri la prânz, nu aveam nici o șansă să obțin cartea în format fizic mai devreme de luni și răbdarea nu este punctul meu forte atunci când îmi doresc ceva. Am cumpărat-o de pe Amazon, pentru Kindle și am și început să o citesc… și să citesc… și să citesc, până am terminat-o.

Ragdoll este acea carte care te face să ai apoi pretenții mai mari de la orice serial polițist, ori roman din acest gen. Are o acțiune densă, cu o mulțime de schimbări bruște, de evenimente, care îți țin mintea ocupată, într-o căutare frenetică a vinovatului. De-a lungul cărții ai impresia că știi cine este vinovatul, bănuiești cel puțin vreo 3 persoane, dar nu faci decât să te înșeli, căci este imposibil să îți dai seama cine este criminalul.

Dacă În spatele ușilor închise l-am citit pe autoscroll, în viteză, Ragdoll nu este la fel. Citind ambele cărți în engleză am putut face ușor comparația între stilurile în care au fost scrise. Ragdoll seamănă ca stil cu serialul britanic Sherlock (2010 – ), parca auzeam răsunând în urechi accentul britanic, în timp ce B.A. Paris scrie în fraze extrem de simple și curate.

Ragdoll înseamnă o păpușă din cârpe, iar criminalul pe care William „Wolf” Fawkes trebuie să îl găsească primește numele de Ragdoll Killer după ce este găsită o astfel de „păpușă” alcătuită din șase corpuri diferite, cusute împreună. Evident, presa este în delir după un astfel de subiect, având în vedere că misteriosul criminal face publică o listă cu următoarele șase victime, împreună cu data morții lor. Ultimul pe listă este însuși Wolf, ceea ce face miza să fie cu atât mai importantă.

Orice v-aș povesti din carte ar fi un spoiler și trebuie să descoperiți această carte singuri, cu toate detaliile picante, cu toate rutele false pe care veți fi conduși de propria imaginație. Este o carte care merită citită pe nerăsuflate, chiar dacă vă răpește tot weekendul, așa cum am pățit eu. Deși weekendurile mele sunt foarte aglomerate, am ținut cartea mereu cu mine și am citit printre picături, până am terminat-o. Deja la ultimele pagini nu mai aveam răbdare să văd deznodământul, să aflu cine era, de fapt, criminalul. Mi se părea că se mișcă cam greu, ar avea nevoie de o Penelope Cruz (pentru cunoscători 😀 ) cu acces la toate bazele de date, să le ușureze căutările.

Și acesta este doar începutul, se anunță o continuare a cărții, mai incitantă și mai complicată ca prima parte. Eu aștept. Dar nu cu răbdare 🙂

Aceasta carte poate fi comandată de pe Libris, cu transport gratuit, de aici. Lectura placuta!

30 de gânduri despre „Ragdoll – ultima ta zi, Daniel Cole [recenzie]

  1. Știi că aveam emoții, nu? Pentru mine, Ragdoll a fost fix doza de adrenalină de care aveam nevoie. Așa de mult îmi place să te citesc! Mă bucur că ți-a fost pe plac! De răbdare nu spun nimic 😂

    Apreciat de 2 persoane

    1. :))) Vai asa weekend tensionat, de unde sa fur putin timp sa continui sa citesc!! :)))) Acum am alta dilema, de unde gasesc alta carte care sigur va fi la fel de antrenanta ca asta?? Mai arunc un ochi la tine, sa vad din trecut, unele asemanatoare ca subiect 😀 Multumeeeeeesc!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Mulțumesc pentru recomandare! Am citit multe păreri bune despre cartea asta, așa că mă tentează și pe mine s-o descopăr, deși, după cum am mai spus, thrillerele nu sunt tocmai preferatele mele…

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce ispitaaaa! Nu stiam aceasta carte, dar ma bucur ca am aflat acum de ea. Suna perfect! Si cum iubesc cartile politiste aceasta recomandare, pentru mine, este asemeni unei prajituri cu frisca! Multumesc!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Tyna Anulează răspunsul