Publicat în Recenzii

Viata dubla la Venetia – Monica Ramirez [recenzie]

26237716_139848559989902_594025033_o

 

Dragostea își găsește împlinirea, chiar dacă așteaptă o jumătate de mileniu pentru ca persoanele potrivite să de adune pe un tărâm feeric, în plin carnaval și să își rejoace rolurile. Când expresia „parcă îl știu de mult, deși sigur nu l-am întâlnit niciodată” nu este doar un sentiment subtil, ci o forță care îți ghidează pașii și printr-un lanț nesfârșit de coincidențe și potriveli, ajungi să împlinești povestea de dragoste a unei femei care a locuit acum 500 de ani pe un alt continent…

Prima săptămână a acestui an mi-a adus drept provocare să citesc și să scriu despre cartea Monicăi Ramirez, Viață dublă la Veneția. Ceea ce înițial, atunci când am extras biletul m-a incitat, acum, după ce am citit-o dintr-o suflare, mă bucură enorm. Chiar am început anul 2018 cum nu se putea mai bine, cu un roman de sine stătător al Monicăi, foarte atrăgător, bine scris, după cum ne-a obișnuit autoarea, ce are în doze optime: romantism, acțiune, mister și un pic de fantezie, cât să îi dea acestuia savoarea necesară.

Kate ajunge la Veneția, împinsă de visele tot mai frecvente din ultima vreme, vise ce îi tulbură existența liniștită de proprietară a unui magazin de antichități din Baton Rouge, Louisiana. Sub pretextul că ar vrea să participe la Carnavalul de la Veneția și să facă unele achiziții pentru magazinul său de antichități, aceasta dorește să vadă ce anume o atrage atât de mult spre acel oraș, ce înseamnă toate acele viziuni pe care le are de ceva vreme, dar care sunt tot mai intense în ultima vreme.

Ajunsă la Veneția, se pare că destinul i-l scoate frecvent în cale pe Patrick, venit și el la Veneția tot cu scopul de a-și potoli viziunile frecvente. În fapt, toate personajele care vor juca roluri cheie în intriga romanului au momente scurte în care personaje misterioase le apar în viziuni din trecut.

După ce Kate intră în posesia unui superb colier cu topaz, totul în jurul ei se transformă în haos, mai multe persoane fiind extrem de interesate să devină noii proprietari ai acestuia. Dar cine este Patrick? De ce apare mereu când are nevoie de el? Vrea să o protejeze, sau este încă o persoană care dorește colierul? De ce i se pare atât de familiar? Cine este femeia pe care o vede mereu în acele viziuni? De ce i se pare Veneția atât de familiară, când, de fapt, este prima dată când vine aici?

Viață dublă la Veneția spune, în paralel, povestea a două femei ce seamănă ca două picături de apă, dar pe care le despart 500 de ani și jumătate de planetă. În timp ce Caterina este fiica unui nobil Venețian, Kate este o americancă get-beget. Povestea se întretaie minunat, fără să devină obositoare pendulările între trecut și prezent. Intriga de desfăsoară alert, fără să trebuiască însă să faci eforturi pentru a ține minte detalii, cu teama că altfel pierzi firul acțiunii. O lectură extrem de plăcută, pe care am parcurs-o într-o singură seară. Pur și simplu nu am mai putut lăsa cartea din mână după ce am început-o, iar ultimele pagini au zburat pur și simplu, din nerăbdarea de a vedea deznodământul.

Deși povestea are o doză de fantezie, aceasta nu este niciodată forțată, nu pare nicidecum ridicolă, ci doar sporește romantismul poveștii. Nu ne dorim toți ca dragostea pe care o întâlnim să fie „menită să se întâmple”, „scrisă în stele”, „o aliniere perfectă a constelațiilor”? Viață dublă la Veneția nu face decât să ne dea motive să visăm în continuare la o astfel de poveste de dragoste!

După cum scriam în planul meu pe 2018, în fiecare săptămână voi citi o carte, despre care scriu pe blog. Dacă reușesc până la sfârșitul spăptămânii acest lucru, voi depune în borcanul cu bilețele și suma plătită pe carte, ca fond de economii. Dar cum eu această carte am cumpărat-o ca făcând parte din setul complet de autor de pe Librex, voi pune deoparte prețul pe care ea îl are în acest moment pe site, 18 ron.

Reclame
Publicat în Recenzii

Porecla – Jhumpa Lahiri [recenzie]

Poate numele să îți determine soarta, alegerile, felul în care te vei simți tot restul vieții? Poate o alegere simplă să hotărască în locul tău ce vei realiza în viață? Dacă numele tău este atât de unic, se pare că uneori are această putere devastatoare…

Porecla este romanul de debul al scriitoarei americane, cu origini bengaleze, Jhumpa Lahiri. Aceasta a apărut în două ediții în limba română, întâi împreună cu ziarul Cotidianul și recent în colecția Babel, a editurii Nemira. Toate cărțile scrise de această autoare au legătură, într-un fel sau altul cu subiectul imigrării, a străinului ce trebuie să se adapteze într-o țară nouă și fundamental diferită față de cea de origine. Ea însăși provenită dintr-o familie de imigranți bengalezi, subiectul are o importanță și relevanță specială, fiind totul foarte personal.

Subiectul romanului este Gogol Ganguli, fiul unor tineri imigranți indieni în Statele Unite. Tatăl său, Ashoke Ganguli vine cu o bursă de studii la prestigioasa universitate MIT din Statele Unite, însoțit de tânăra sa soție, Ashima. Dar ideea romanului vine din propria experiență a autoarei. Jhumpa nu este nume său adevărat, ci doar o poreclă, pusă de educatoarea de la grădinița la care mergea, căreia îi era imposibil să îi pronunțe numele adevărat, Nilanjana. Ea avea să scrie despre acest lucru, mai târziu „Am fost mereu atât de rușinată de numele meu… simți că provoci cuiva durere doar prin faptul că ești cine ești.”

Ashoke Ganguli este inspirat de bunicul său să citească autorii ruși, ceea ce o și face. Însă, în timp ce se afla în tren, citind Mantaua, de Nikolai Gogol, trenul deraiază și sute de persoane își pierd viața, ca urmare a teribilului accident. Acesta, fiind la ultimul vagon abia supraviețuiește, fiind găsit ținând în mână o pagină din carte. Timp de un an este imobilizat la pat, supraviețuirea lui fiind considerată un miracol, iar amintirea accidentului îl va urmări întreaga viață.

Ajuns în Statele Unite, cu soția sa, în momentul în care soția sa aduce pe lume un băiețel, este de acord ca bunica Ashimei să stabilească numele copilului, căci ea a pus numele tuturor nepoților ei. Aceștia duc o viață tradițională indiană, chiar dacă se află în Statele Unite, au prieteni familii bengaleze, la fel ca ei, majoritatea chiar din Calcutta, de unde erau și ei, Ashima se îmbracă mereu în sari, extrem de rar in salwar kameez, dar niciodata în haine occidentale, gătesc mâncare tradițională și trăiesc cu dorul de casă, de familie. Legăturile lor cu locurile natale și familia de origine sunt extrem de puternice. Așadar ei așteaptă ca scrisoarea bunicii să ajungă în Statele Unite, cu numele ales în secret, despre care nimeni altcineva nu știe. În India este un obicei comun ca un copil să primească un nume oficial, ce va fi trecut în acte, la școală, pe diplome și un nume de alint, drăgăstos, pe care îl va folosi mereu în relațiile cu cei apropiați. Întotdeauna numele oficial reprezintă o calitate sau un nume demn, în timp ce numele de alint poate fi total nesemnificativ.

Cum scrisoare bunicii întârzie să ajungă, la externarea din maternitate, cei doi cad de acord, ca pentru moment, sa îi pună un nume de alint, care va fi trecut în acte și schimbat atunci când scrisoarea bunicii va sosi. Tatăl său dorește să îi dea numele scriitorului rus Gogol, cel care îi marcase viața, iar Ashima nu vede nimic rău în asta, este de fapt, un nume de alint, care nu contează. Dar scrisoarea nu va ajunge niciodată, iar starea de sănătate a bunicii se deterioarează, astfel încât ea nu își mai aduce aminte nici măcar de Ashima, nici pomeneală de numele trimis în plic în State. Astfel, Gogol va rămâne cu acest nume mult timp. El ajunge să fie strigat așa de toată lumea.

Fiind mic, nu vede nimic rău în a fi strigat Gogol și chiar dacă înainte de a începe școala părinții îi schimbă numele oficial în Nikhil, acesta dorește să i se spună Gogol, iar directoarea, neînțelegând prea bine cum stau lucrurile cu numele de alint și cele oficiale în tradiția bengaleză, ignoră cerința tatălui de a fi trecut în catalog drept Nikhil Ganguli și îl va trece Gogol.

Pe măsură ce Gogol crește, și oroarea lui față de nume crește. Începe să se simtă rușinat, refuză să socializeze cu ceilalți copii din pricina numele. Are mereu impresia că toți abia așteaptă să îl ridiculizeze. Când află că nici măcar pe scriitorul folosit drept inspirație pentru numele său nu îl chema Gogol, ci Nikolai, Gogol fiind o prescurtare a numelui său de familie, se simte copleșit de unicitatea numelui său. El și sora lui, Sonia, fac parte din prima generație de bengalezi născuți în Statele Unite, legăturile lor cu India sunt vagi. Familia lor este reprezentată de alte familii de bengalezi imigranți, dar mâncarea lor preferată este cea americană, nu cea indiană, se îmbracă precum colegii lor, încep să sărbătorească Crăciunul, fiind mult prea puțin interesați de sărbătorile părinților lor.

Scena în care Gogol învață la școală despre Nikolai Gogol este dureros de citit. Simți cu adevărat cum povara numelui este dureroasă pentru copil, realizezi cum un moft al părinților, o glumă a lor, ori desconsiderarea acestei chestiuni, poate avea repercursiuni atât de grave asupra unui copil.

Porecla nu este doar despre nume. Este o analiză extrem de realistă asupra încercărilor familiilor de imigranți, atunci când pleacă pe acest drum. Cum alegerea părinților va determina viitorul copiilor, fericirea lor. Cât de greu este să îți păstrezi valorile și cultura într-o țară străină. Este o incursiune frumoasă în cultura bengaleză, în viața comunităților minoritare.

Aceasta este o carte care merită citită, mai ales dacă v-a plăcut Distanța dintre noi.

În 2006 cartea a fost ecranizată, sub numele de The Namesake – Puterea numelui, în limba română, având un rol secundar chiar și scriitoarea.

Publicat în Recenzii

Secrete și minciuni – Nora Roberts [recenzie]

 

Când tot universul tău se prăbușește și viața ta se dovedește a fi o minciună, în care singurul care nu știe adevărul ești tu, pentru că ai refuzat să pui prea multe întrebări, de frica răspunsurilor, te retragi acasă, pentru a te recompune și a-ți reconstrui viața.

Shelby este o tânără din sud, crescută într-o familie mare și frumoasă, dintr-un orășel de munte. Avea vise și planuri, care îi sunt date peste cap de Richard, care o face, într-o perioadă foarte scurtă, să renunțe la tot și să îl urmeze prin toată țara. Dar magia lui Richard durează puțin, căci după o căsătorie pe fugă în Las Vegas, acesta devine un om rece cu noua lui soție, care niciodată nu se poate ridica la nivelul așteptărilor sale. El își dorește o femeie sofisticată, în timp ce Shelby este o superbă roșcată sudică, ce nu se potrivește cu lumea în care Richard vrea să o introducă. Urmează ani de abuz verbal din partea lui, dar după nașterea lui Callie, fiica ei, ce îi seamănă perfect, ea nu este dispusă să plece și să riște să o piardă. Însă într-o zi pierde totul. Ziua în care niște polițiști o anunță în pragul casei pe care o urăște, că soțul ei este mort, ca urmarere a unui accident nautic. Tot atunci află că soțul ei nu este omul bogat de afaceri, ci că are datorii ce depășesc orice proprietate aflată pe numele său.

Pentru Shelby începe o lungă luptă cu datoriile, în timpul căreia află lucruri tulburătoare despre soțul ei, despre multiplele sale identități, despre faptul că ar putea fi un hoț și un criminal. Ce poate face singură în această situație? Ea vinde tot ce poate vinde din ce avea soțul ei și află că mare parte din bijuteriile sale sunt false. La fel ca viața ei. Nu îi rămâne decât să se întoarcă în singurul loc unde se simte iubită și protejată, în orașul ei natal, la familia ei pe care o iubește. Dar problemele se mută în oraș o dată cu ea, căci trecutul lui Richard nu este la fel de mort precum ar vrea acesta să se creadă, iar oamenii dubioși din jurul lui Richard o urmăresc, pentru a da de banii și bijuteriile ce se presupune că le furase fostul ei soț.

Shelby se regăsește pe ea, cea pe care o uitase după căsătoria cu Richard și ăși găsește dragostea. Dar cu o fetiță în brațe, o datorie imensă și niște persoane care mor în jurul ei, nu este dispusă să se avânte într-o relație serioasă foarte curând.

Am văzut cartea la Anca și mi-a atras atenția. Nu mai citisem o carte de Nora Roberts de aproape 20 de ani . Nici nu îmi aduc aminte exact ce am citit, eram prin clasele a VIII-a sau a IX-a când le-am citit, aproape că nici nu se pune că le-am citit pe atunci, aș putea cu siguranță să le recitesc fără nici o licărire de aducere aminte. Pentru că este la fel de populară acum, așa cum era când eram eu copil, am fost tentată să citesc ceva de ea, dar faptul că am găsit cartea în format audio Audible m-a făcut să nu mai stau pe gânduri. Astfel că 16 ore am ascultat accentul sudic al lui Shelby. Acesta a fost detaliul care m-a făcut să termin cartea în numai 3 zile. Nu știu dacă aș fi avut răbdarea de a citi cartea până la capăt

Nora Roberts știe să scrie o carte bună, nu există îndoială. Nu degeaba are o carieră de aproape 40 de ani și peste 200 de cărți, vândute în milioane de exemplare în toată lumea. Secrete și minciuni are o intrigă bine închegată, suspans, romantism, personaje diverse, pitorești. Doar că mie mi s-a părut puțin clișeică, am intuit de la început adevărul, nu m-a surprins cine știe ce. Detaliile arhitecturale deveneau uneori obositoare și numai faptul că se duceau la Griff acasă mă făcea să dau ochii peste cap, căci urmau câteva minute bune de descrieri ale mobilei, ale pereților etc. Chiar și în timp ce Shelby și Griff își petrec primele momente intime în casa lui, scena este întreruptă pentru alte câteva detalii arhitecturale. Dar, per ansamblu, este o carte plăcută, care îți insuflă dor de casă, de familie, de a te simți protejat alături de cei dragi. Coperta ediției în limba română este foarte potrivită subiectului. Am pus și coperta în engleză, deoarce aceea este folosită pentru a face reclamă cărții audio pe Audible.

Publicat în Recenzii

Dulciuri amare – Roopa Farooki [recenzie]

dulciuri-amare-produs_imagine

 

Când minciunile se rostogolesc de la o generație la alta, de ai putea crede că sunt ereditare, adevărul nu pare a fi soluția salvatoare, căci ar zdrucina prea multe vieți. Ce începe ca o minciună de conveniență, menită să ofere un viitor mai bun se transformă într-un bulgăre ce se mărește și depășește zidurile unei singure familii. Cu toate acestea, Dulciuri amare nu este despre minciună… nu doar despre minciună.

Roopa Faruki, scriitoare britanică, de origine pakistaneză, își începe povestea în Bangladesh, în anul 1950. Încadrarea în timp nu este aleatorie, ci aș putea spune că este definitorie pentru soarta Hannei, cea care pornește acest bulgăre de minciuni. În 1950 Bangladeshul se afla într-o uniune cu Pakistanul și întreaga zonă fremăta după încheierea epocii coloniale britanice din 1947. Întregul Bengal căuta să-și găsească o cale independentă, noi țări se formau, unele regiuni își luau avântul, în timp ce altele se scufundau mai rău în sărăcie. Familia Hannei este expresia acestei lupte pentru supraviețuire.

Henna este fiica unui negustor viclean, ce încerca să-și mărite fata cu profit. Astfel el ticluiește un plan de a o mărita cu un tânăr bogat, ce studiase în Anglia, exponentul bunăstării. Dar acesta își exprimase clar dorința de a se căsători cu o tânără intelectuală, care să îi împărtășească dragostea pentru sonetele englezești, tenis, discuții intelectuale. Cu ajutorul tatălui său, Henna, actriță înnăscută, reușește să treacă în fața familiei lui Rashid / Ricky Karim drept candidata ideală.

Rashid/Ricky este tânăr și își dorește să studieze și să trăiască în Anglia. Nu se identifică cu locurile natale, singura lui dorință este să trăiască într-o țară „civilizată”, precum Anglia. De aceea nu își dorește să se căsătorească cu o fată simplă și needucată. Dar surpiza pe care o are în noaptea căsătoriei sale cu Henna, cea care îi recitase sonete învățate cu greu, care se măritase pentru a nu trebui să meargă la școală, care era mai mică decât lăsase să se înțeleagă tatăl său, este cât se poate de neplăcută. Nici nu consumă căsătoria cu ea decât după ce aceasta împlinește o vârstă acceptabilă.

Ricky se recunoaște înfrânt de Henna și de soartă și se conformează noii sale realități. Se debarasează de numele de Ricky și redevine Rashid, cap de familie, dar străin în propria sa casă. Părinții lui o iubesc pe Henna, care știe să se facă plăcută de ei. Când aceasta dă naștere unei fete, Shona, sau Goldie, Rashid simte că are pentru ce să trăiască. Visează ca măcar ea să îi ducă visul mai departe, căci se dovedește că este singurul copil pe care Henna poate să îl facă (după câteva vizite la o clinică unde se asigură de acest lucru). Dar după nașterea fetei sale, relația dintre el și Henna se deteriorează și mai tare, devenind niște străini ce păstrează niște aparențe de dragul presigiului familiei.

Însă Shona nu este dispusă să urmeze visul academic al tatălui său, se îndrăgostește și după o relație ascunsă, de câțiva ani, cu un tânăr pakistanez, în ziua absolvirii facultății, se căsătorește pe ascuns și fuge în Anglia. Ajunge în țara visată de tatăl său, dar nu pe calea visată de el, la studii, ci măritându-se cu un bărbat a cărui singură avere este un clips de aur cu care își ține legați puținii bani. Astfel Shona trece de la traiul lipsit de griji, oferit de o familie înstărită, la traiul auster, într-o cămăruță sărăcăcioasă, deasupra cofetăriei unde se angajează soțul său. Acest pas al său îi redă libertatea tatălui său, care poate din nou trăi pentru el, redevine Ricky și își începe viața dublă, între Anglia și Bangladesh.

De acum povestea începe să fie cu adevărat intersantă, căci vedem cum acele prime minciuni își pun amprenta pe existența personajelor noastre, chiar dacă ele se află acum la câteva mii de km distanță de casă, se întrepătrund cu alte și alte minciuni, menite și ele să mascheze o situație sau alta. Povestea continuă până ce gemenii lui Shona, născuți în Anglia ajung studenți și minciunile îi ajung din urmă, împletindu-se cu propriile lor minciuni.

Este o carte emoționantă despre devenire, despre cunoașterea de sine, despre identitate și sentimentul de neapartență. Ricky este străin în propria lui țară, căci nu se identifică cu ceea ce îl înconjoară. Shona este străină în Anglia, țara pe care o alege pentru a-și forma familia și își crește copiii ca pe niște englezi, ca să prevină ca ei să se simtă niște străini. Doar că aceștia realizează în adolescență că rădăcinile lor bengaleze îi face speciali și adoptă accentul specific bengalez în mod artificial. Este o carte despre dragoste, în toate formele sale. Fiecare dintre ei își va găsi împlinirea în dragoste prin căi diferite, dar niciodată ușor sau simplu.

Este o carte care merită citită, de care îți vei aduce aminte mult timp după aceea. Alături de Distanța dintre noi, conturează o lume străină nouă, dar fermecătoare.

 

Publicat în Recenzii

Rochia aurie – Theo Anghel [recenzie]

26196695_139373610037397_661569226_n

 

Într-o lume extrem de pragmatică și rece ți-e greu să crezi în iubirea providențială, ce te salvează într-un moment critic și îți cutremură existența până la temelii. Cum poți să crezi că sufletul tău pereche vine sub forma unui salvator fermecător și misterios, frumos, bogat și cu toate calitățile la care ți-e frică și să speri? Aceasta este misiunea Anei, eroina din Rochia aurie, să descopere că aceste lucruri se întâmplă și în realitate, nu doar în filme și cărți.

Ana Simion este o tânără ce își croiește drum în viață singură, din propria sa alegere. După o copilărie marcată de răceala mamei sale, care i-a oferit totul, mai puțin afecțiune, ca urmare a despărțirii de tatăl ei, Ana preferă singurătatea. Are două prietene, Mara și Irene, dar care îi cunosc limitele pe care și le-a impus și nu o sufocă. Însă la insistențele Marei, Ana acceptă invitația la cină a unui cunoscut de-al lui Robert, iubitul Marei. Ce ar fi trebuit să fie o ieșire din cochilia sa, din zona sa de confort, se transformă într-o tentativă de viol, căci cel cu care se întâlnește este, de fapt, de o nerușinare crasă, iar atunci când este refuzat devine agresiv. Este momentul ideal de a fi salvată de un cavaler. Fără armură strălucitoare, dar la fel de cuceritor.

Universul Anei se transformă după ce îl întâlnește pe Mason, salvatorul misterios de la restaurant. Aceasta își dorește să îl întâlnească din nou, amintirea lui rămânând la fel de puternică și după luni de zile scurse de la acea unică întâlnire. Dar Mason nu este un bărbat simplu, iar tot ceea ce urmează o surprinde pe Ana și o face să descopere o iubire de care nu se credea capabilă. Aceasta intră în viața complicată a lui Mason, îi cunoaște familia, bogată, dar complicată și, aparent, măcinată de un secret pe care nimeni nu este dispus să îl împărtășească. Oare poate Ana să își găsească locul în lumea lui Mason?

Theo Anghel este cunoscută pentru seria sa Am murit, din fericire! Dar cum este fantasy și serie, pe deasupra, am avut multe ezitări să o încep. Am luat primul volum, dar am cam amânat să o citesc, la fel ca și seria Nemuritor. Le amân pentru că sunt fantasy și pentru că sunt serii, adică este un fel de angajament pe care ți-l iei. Când am văzut prima dată această carte, care este de sine-stătătoare, mi-am zis ca este ocazia perfectă de a o cunoaște pe Theo Anghel. Și sunt fericită de alegerea făcută. Rochia aurie este o carte de dragoste încântătoare și de ceva vreme nu am mai citit o poveste de dragoste care să mă încânte atât.

Uneori romanele de dragoste mă dezamăgesc pentru că sunt mult prea ireale pentru a fi cât de puțin credibile. Prea bine ca să fie adevărat. Și cum nu aș vrea să mă regăsesc într-un thriller, cu siguranță atunci când citesc romane de dragoste îmi doresc să me regăsesc, într-un fel sau altul în carte. Sau tranzițiile sunt mult prea bruște, de la Bună, necunoscutule până la Te iubesc, suflet pereche. Și nu mă refer la timp, ci la atmosferă și detalii. De aceea mi-a plăcut mult Rochia aurie. Povestirea curge firesc, este credibilă, este sensibilă, oferă multe întorsături, suficiente detalii, personaje fermecătoare, care să dea substanță cărții. Cu sigurnță această carte m-a făcut să îmi doresc să citesc mai multe cărți scrise de ea. Dacă așa arată prima ei carte, cu siguranță vreau să citesc mai mult!

Publicat în Recenzii

Natasa, barbatii si psihanalistul – Natasa Alina Culea [recenzie]

 

Despre curajul de a nu te mulțumi cu locul tău călduț, de a renunța la o relație pe termen lung, care nu este chiar atât de rea, dar nu te împlinește, deși știi că drumul pe care urmează să mergi nu este nici simplu, nici scurt, nici ușor. Asta da curaj!

Nu este un secret că Natașa Alina Culea este una dintre scriitoarele mele preferate, că îmi face atâta plăcere să îi citesc cărțile. La Gaudeamus am întâlnit-o și m-a fermecat definitiv. Tot acolo am luat și ultimele două cărți ce îmi lipseau din cele scrise de ea, printre care și Natașa, bărbații și psihanalistul. Mi-a plăcut foarte mult cartea, dar, recunosc, preferata mea rămâne Nopți la Monaco, deși, cum am mai spus, este greu de făcut un top al cărților sale, ele fiind atât de diferite, legate doar prin stilul deja inconfundabil al Natașei Alina Culea de a-și așerne gândurile. Fiecare roman al său aduce personaje unice, inconfundabile, bine conturate, cu simțăminte profunde, firi puternice, care nu se tem să își exprime personalitatea. Natașa, eroina acestei cărți, nu face nici ea excepție.

Natașa, bărbații și psihanalistul este prima carte semnată de Natașa, sub forma unui jurnal al unei tinere frumoase, dar cu prea puțin noroc în dragoste. Căci dragostea este și despre noroc, nu-i așa? Natașa, eroina cărții, este la fel ca și Fabian (Lupii trecututului), victimă a unei boli a secolului nostru: depresia. Acea bestie care te face să îți analizezi la sânge trăirile și viața și să nu găsești suficiente motive să fi mulțumit de ce vezi. Acesta este motorul care dă start cărții. Natașa se află într-o relație care nu o mulțumește, căci, undeva pe drum, cei doi s-au pierdut. Fără dramă, ea se desparte de iubitul ei de mult timp și se mută pe cont propriu.

Ceea ce urmează în viața Natașei este un drum bătătorit de multe persoane care refuză să se mulțumească cu puțin sau cu nimic, de dragul aparențelor, de frica eșecului sau din cauza singurătății. Natașa urmează să se cunoască în profunzime prin eșecul relațiilor ei, din cele mai diverse posibil. Uimitoare este puterea Natașei de a se dărui pe sine, de a intra în relații cu inima deschisă, de a se implica, deși știe cât de amare sunt despărțirile.

Natașa nu își pierde umorul și ironia/autoironia chiar și în cele mai negre situații, cum nu își pierde nici luciditatea și sinceritatea în a analiza ceea ce simte. Cartea abundă de autoanaliză, chiar dinainte ca ea să aibă prima întâlnire cu psihanalistul. Ceea ce te face și pe tine, cititor, să îți pui întrebări legate de existența ta, să îți analizezi relația în care te afli sau ce nu a mers bine în cele trecute. Întâlnirile cu psihanalistul nu fac decât să îi pună o oarecare ordine în analize și să îi impună un ritm anume.

Ai putea crede că Natașa este extrem de ghinionistă, căci una după cealaltă, relațiile se dovedesc a fi toxice sau dezastruoase. Are magnet aparte pentru bărbații însurați, care omit acest detaliu până mult prea târziu pentru Natașa. Dar cine a zis că drumul cunoașterii este scurt?

Avem în această carte un drum al inițierii și al cunoașterii, metamorfozat într-un șir de relații nefericite. Dar stați liniștiți, nu este un șir de lamentări și dramă, cronica unei nefericite care își plânge amarul. Dimpotrivă. Devii curios și nerăbdător să vezi când își va găsi Natașa sufletul pereche, care să o completeze și să o împlinească. După multe sesiuni de terapie, răspunsul îl găsește singură, în deșertul Saharei. Dar va fi un prinț pe cal alb? Va trebui să citiți cartea pentru a afla ceea ce a căutat Natașa în tot acest timp. Lectură plăcută!

 

Publicat în Recenzii

Origini – Dan Brown [recenzie]

origini

24 de ore de suspans, urmăriri, descoperiri șocante, intrigă, secrete și puțin romantism. Asta găsim în ultimul roman semnat Dan Brown, care a apărut de curând și în România. Dacă sunteti fanii profesorului Langdon, cu siguranță vă va plăcea această carte, căci profesorul Langdon nu se dezminte, ci dimpotrivă, parcă Dan Brown l-a făcut mai șarmant, mai veridic și amuzant. Recunosc, pe tot parcursul cărții l-am vizualizat pe Tom Hanks făcând întreaga acțiune. Avertisment: dacă arta modernă nu vă este familiară, stați aproape de Google, pentru a căuta lucrările respective.

Am rezistat eroic să nu fac precomandă la această carte, gândindu-mă că până termin eu toate cărțile pe care le-am strâns în ultimele luni, ea va fi deja la reducere. Dar când o ai în fața ochilor, pe raft, deja se schimbă întreaga paradigmă. Îmi plac cărțile lui Dan Brown, nu sunt cel mai înfocat fan, dar i-am citit până acum toate cărțile și mi-au oferit o lectură plăcută. Trebuie să recunosc însă că aceasta mi-a plăcut cel mai mult.

În acest al cincelea roman ce îl are protagonist pe profesorul Robert Langdon, Dan Brown face o incursiune în arta modernă, subiect ce îl face inconfortabil chiar și pe profesor, mult mai pasionat de arta clasică. Întreaga acțiune se petrece, așa cum ne-am obișnuit, în decursul a 24 de ore (cu excepția prologului), începând cu Muzeul Guggenheim din Bilbao, Spania, continuând cu diverite locații din Madrid și Barcelona.

Profesorul Robert Langdon vine la muzeu pentru evenimentul organizat de prietenul și fostul său student, futurologul Edmond Kirsch, ce anunță că va dezvălui ultima sa descoperire, ce va revoluționa lumea, răspunzând întrebărilor ce au măcinat umanitatea timp de milenii: de unde venim și încotro ne îndreptăm. Întregul eveniment este înconjurat de mister, chiar și pentru Langdon, care, se pare, este un invitat extrem de special. Această primă parte este o adevărată prezentare a muzeului, aici veți avea cel mai mult nevoie de un Google, pentru a căuta acele opere de artă menționate, pentru a vedea cum arată muzeul și a vă putea imagina mai ușor locul acțiunii.

Evenimentul este găzduit de frumoasa directoare a muzeului, Ambra Vidal, logodită cu prințul moștenitor al Spaniei, Julian. Biserica nu lipsește, după cum suntem obișnuiți. Familia regală a Spaniei este catolică, consilierul regelui este episcopul Valdespino, care are un rol esențial în toată învălmășeala de evenimente ce vor urma, iar Kirsch este un cunoscut ateu, ce nu s-a sfiit să atace Biserica și credințele religioase în trecut.

Avem, așadar, o descoperire ce urmează să schimbe destinul omenirii, forțe antagonice, o biserică secretă, urmăriri dramatice, tehnologie de ultimă oră, simboluri explicate de Profesorul Langdon,  multe referințe culturale, suficiente ingrediente să citim cu sufletul la gură cele 500+ pagini ale cărții. Ultimele pagini practic zboară, căci acțiunea atinge cote maxime. A meritat așteptarea? Cu siguranță da. Este cred cel mai realist roman al seriei, în sensul că este credibilă intriga, fără să facă abuz de organizații secrete și simboluri criptice.

Cartea poate fi comandată pe Libris, Elefant, Cărturești, Cartepedia și cam toate librăriile online din țară, plus că se găsește în toate librăriile din țară.

Un video ce mi-a plăcut, prezintă o parte din mențiunile din roman, legate de muzeul Guggenheim.