Publicat în Diverse

Ce si cum voi citi in 2018?

26236063_139449640029794_187093039_o

Ultimele luni ale lui 2017 mi-au adus o mulțime de cărți bune și lecturi savuroase. Bine, curierul mi le-a adus, pe majoritatea, ca să fiu sinceră. De obicei, fiecare dintre ele este o fereastră către noi titluri pe care mi le-aș dori. Dacă mi-a plăcut autorul, cu siguranță vreau să îi citesc și celelalte titluri, ori dacă mi-a plăcut genul, voi căuta și altele sau primesc recomandări în acest sens. Astfel, lista de lectură niciodată nu se scurtează, indiferent câte titluri am tăiat de pe ea. Cum anul acesta mă pregătesc pentru un examen, cel puțin primele 7 luni vreau să le dedic învățării.

Astfel că mi-am propus pentru anul 2018 să citesc o carte pe săptămână, despre care scriu obligatoriu pe blog, indiferent cât de mult sau de puțin mi-a plăcut. Am făcut un borcan în care am pus bilețele cu toate cărțile pe care le am deja acasă și pe care mi-aș dori să le citesc. Lunea trag un bilețel și toată săptămâna voi citi acea carte și voi scrie despre ea pe blog. Dacă până duminică reușesc să postez pe blog, voi pune în borcan și suma de bani pe care am dat-o pe carte, care vor constitui fond de investiții în cărți pe 2019. Astfel, pe Goodreads mi-am propus 52 de cărți pe acest an.

Ce cărți voi citi? Păi în acest moment mai am vreo 30 de cărți tentante pe care le-am cumpărat de când am deschis blogul, autori români și străini, cam în proporții egale. Numele lor se află deja în borcan. Evident, voi continua să cumpăr acele cărți care mi se par interesante pe baza recomandărilor pe care le găsesc pe alte bloguri sau pagini de facebook. Și nu o să îmi refuz plăcerea ca din când în când să merg pur și simplu în librărie și să cumpăr cărți despre care nu știu nimic, dar mă atrag titlul și coperta. Aștept cu nerăbdare noile lansări de carte ale autorilor mei preferați, ce se anunță în 2018 și cred că Bookfest, primul târg mare ce urmează anul acesta va aduce câteva titluri noi.

Cărțile audio nu vor intra în sistemul acesta de o carte pe săptămână, căci întotdeauna le ascult în momente în care nu aș putea să citesc o altă carte sau aș putea să învăț, deci nu va trebui să împartă timpul. Deocamdată ascult The Breakdown, de B A Paris, cea care a scris În spatele ușilor închise.

Vă doresc un an minunat, plin de lecturi și experiențe inedite!

Reclame
Publicat în Diverse

Anul meu 2017 in carti

Untitled

Pentru mine este impropriu spus anul 2017, căci am început la sfârșitul lunii iulie să citesc din nou sistematic. A trecut ceva timp de când nu am mai citit cărți de ficțiune sistematic și, cu siguranță, este prima dată când scriu despre cărțile citite de mine. Ce au însemnat aceste ultimi luni pentru mine?

Păi cel mai mare câștig al meu au fost oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului și paginii de facebook aferente lui. Am cunoscut oameni minunați, deschiși, calzi, prietenoși. Deși am un nume criptic, oamenii mi-au acordat încredere, sute de oameni au dat Like paginii mele fără a mă cunoaște. Ceea ce mi-a umplut inima de bucurie. Cu siguranță câștigul acestui an sunt persoanele pe care le-am cunoscut. În realitate o cunoșteam doar pe Oana, ale cărei gânduri le puteți pe Crâmpeie de suflet, ceea ce vă recomand cu căldură. Acum am o mulțime de bloguri pe care le urmăresc și le citesc cu plăcere.

În al doilea rând, am descoperit autori români contemporani talentați și minunați. Pe trei dintre ele le-am cunoscut și la Gaudeamus, ceea ce m-a bucurat nespus. Am cărți cu autograf de la autor! Ceea ce mi se pare minunat. Despre multe din cărțile scrise de autori români v-am povestit pe blog și voi continua să scriu despre ele cu mult drag.

În al treilea rând, am descoperit noi povești, noi stiluri, noi aventuri. Ore și ore de relaxare în compania cărților, care mi-au făcut viața mai frumoasă.

La un bilanț pe Goodreads am citit 40 de cărți. Dintre ele, 20 sunt scrise de autori români. Frumoasă balanță, nu-i așa? Anul 2018 va fi dedicat învățării. Îmi propun să citesc mai mult de 40 de cărți, dar nu cred că voi mai avea timp să citesc 10 cărți într-o lună. De aceea voi face un sistem prin care să aleg despre ce citesc și despre ce scriu.

lista carti citite

 

Publicat în Diverse

Black Friday si cartile

1710192336440103

După cum știm cu toții, în România promoțiile de Black Friday nu sunt limitate la o vineri anume, iar promoțiile nu sunt neapărat promoții, din păcate. Astfel nu ne mai mirăm când vedem Black Friday de martie, de august, de orice ocazie. Black Friday a devenit, în fapt, sinonim cu orice promoție făcută de un magazin sau site.

În mod tradițional, Black Friday se organizează în Statele Unite în ultima vineri a lunii noiembrie. Anul acesta în România majoritatea vor da startul promoțiilor pe data de 17 noiembrie, cu o săptămână mai devreme decât în Statele Unite. Dar după cum ne-am obișnuit, ne putem aștepta ca acest Black Friday să se prelungească și în weekendul următor, până ce magazinele se vor apropia de targetul de vânzări pe care și l-au propus.

Cărțile nu aveau cum să nu urmeze trendul reducerilor de Black Friday. Chiar sunt curioasă cu ce oferte vor veni librăriile și editurile pentru această ocazie, unele dintre ele și-au anunțat deja participarea. Vor scoate la promoție aceleași cărți pe care le au oricum la reducere? Vor avea reduceri semnificative?

Voi continua să editez această postare pe măsură ce vor apărea informații importante. Iată ce s-a anunțat deocamdată:

Libris.ro

90% dintre produsele de pe Libris.ro vor intra în campania de Black Friday. Cele mai importante categorii:

– carti in limba engleza

– jocuri

– carti in limba romana

Black Friday la Libris.ro va fi pe 17 noiembrie, 24 de ore, cu startul la miezul noptii.

Carturesti.ro

Black Friday vine anul acesta cu reduceri cuprinse intre 20% si 70% la toate produsele in stoc de pe carturesti.ro . Perioada de valabilitate a campaniei este de 24 de ore, pe ziua de 17 noiembrie, cu posibilitatea de extindere pe 18 si 19 noiembrie.

– carte cu pana la -50% aici

– carte straina cu pana la -70% aici

– papetarie cu pana la -70% aici

 

Elefant.ro

Elefantul a furat startul și a făcut un fel de Black Friday deja, când a denumit campania pregătiri de Black Friday. Va da startul la Black Friday de astăzi după-amiaza, iar reducerile se anunță a fi mari.

Nemira

Nemira pregătește Black Friday cu sute de titluri la reduceri de până la 80%! În ofertă sunt incluse super-titluri cu reduceri de 20-25% precum Bacalaureat, Wild cards, O istorie intima a omenirii, Bun-venit în univers. Seriile și pachetele de cărți au reduceri între 35 și 50% și printre ele se numără seria Outlander, Urzeala Tronurilor, Cei 100 sau seriile Stephen King și Sven Hassel. Și pentru copii sunt surprize, pachete de poveste cu 35% reducere.

 

Cartepedia.ro

Cartepedia a revenit cu detalii despre Black Friday: „Știm că de #BlackFriday cititorii vor mai multe cărți decât permite mărimea bibliotecii, așa că vrem să îi ajutăm să devoreze cât mai multe titluri! În perioada 17-19 noiembrie, la Cartepedia, cititorii se vor bucura de cărți cu reducere între 35% și 55%!”

Deocamdată doar atât am reușit să aflu despre promoții, dar voi reveni cu noi informații utile. Ca de obicei, site-urile mari au anunțat din timp promoțiile, celelalte preferă să mai aștepte. Oricum mai sunt cel putin 8 zile până atunci, mai avem timp să ne pregătim.

Publicat în TBR

TBR August

 

TBR august

Revin cu un plan îndrăzneț pentru luna august. Abia l-am dus la capăt pe cel din luna iulie, iar luna august se anunță de pe acum mult mai agolomerată. Dar dacă nu plănuiesc, mă las pe tânjeală, nu-i așa?

Am ales Caraval, de Stephanie Garber, căci este în bookclubul Crâmpeie de suflet, pe Facebook. Am ales Cele patruzeci de legi ale iubirii pentru că este scrisă de Elif Shafak și doresc să citesc mai multe cărți scrise de ea, am citit deja trei. Iar celelalte două cărți, Căsătorie de plăcere și Distanța dintre noi pur și simplu mi-au atras atenția. Îmi plac foarte mult cărțile despre Orientul Mijlociu, Pakistan, India. Sper că și acestea îmi vor plăcea la fel de mult. Revin, bineînțeles cu recenzii pentru fiecare dintre ele.

Să aveți un august așa cum vi-l doriți!

Publicat în Recenzii

Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes [recenzie]

985173

 

Din planul pentru luna iulie a făcut parte și Ultima scrisoare de dragoste (Last Letter from your Lover), de Jojo Moyes. Vă spun direct concluzia: mi-a făcut vacanța mai frumoasă. Un criteriu imbatabil, pentru mine.

Ultima scrisoare de dragoste este un roman ce se desfășoară pe două planuri, aflate la 40 de ani distanță, dar care ajung să se întrepătrundă și să se rezolve unul pe celălalt, într-un mod nebănuit.

Romanul începe cu povestea lui Ellie, o jurnalistă în ascensiune, care trăiește o poveste de dragoste cu un bărbat însurat. Relația lor este tipică, din partea lui. Îi oferă niște întâlniri ocazionale, pline de pasiune, câteva mesaje care să nu îl comprimită. Ea este atât de îndrăgostită de el, încât nici nu își dă seama că această relație este destinată eșecului. Când prietenii încearcă să îi spună ceea ce și propria conștiință încearcă să îi spună, nu face decât să încerce să se convingă singură că nu face rău nimănui. Relația lor este un mare clișeu, iar scuzele ei să acopere vinovăția propriei conștiințe sunt alte clișee. Dar această relație îi influențează și cariera, căci articolele sale nu o mai mulțumesc pe șefa ei.

Tocmai provocarea de a găsi un subiect senzațional pentru ziar o face să descopere o scrisoare veche de 40 de ani, în care un bărbat evident îndrăgostit îi cere iubitei sale să își părăsească soțul. Dorind să scrie un articol bun, să își răspundă unor întrebări cu privire la propria poveste de dragoste, cercetează subiectul tot mai mult, simțind că se poate regăsi în povestea lui Jennifer. Astfel descoperim a doua poveste de viață.

Jennifer Sterling este soția unui magnat al azbestului, soția ideală: frumoasă, inteligentă, cu simțul umorului, gazda perfectă pentru petrecerile soțului său, cu care acesta se poate mândri în înalta societate. Însă dincolo de aparențe este o femeie blazată, neapreciată de soț, care se îndrăgostește fulgerător de un ziarist atipic, interesat de zona Africii Centrale și de conflictul din Congo. Acesta fusese detașat de ziar în zonă și reîntors la redacție nu își poate găsi locul. Acceptă să scrie un articol despre soțul lui Jennifer, dintr-un amestec de dispreț pentru lumea lor, de amuzament, necesitatea scrierii unor articole care să îl mențină angajat. Însă întâlnirea cu Jennifer îi dă toate planurile peste cap.

Povestea de dragoste a celor doi este scrisă sub forma unui puzzle, ce ni se dezvăluie pe măsură ce Jennifer își recapătă memoria, ca urmare a unui accident de mașină, ce a avut loc exact în momentul în care își părăsea soțul. Acest dute-vino cronologic este pe alocuri confuz pentru cititor, dar intensitatea sentimentelor descrise, ritmul alert al desfășurării acțiunii, curiozitatea stârnită, compensează pentru confuzie.

Ellie descoperă în scrisorile lui Boot pentru Jennifer ceea ce îi lipsește din propria relație. Își dă seama că bărbatul de care este îndrăgostită nu îi răspunde sentimentelor, este doar o aventură pentru el.

În a treia parte a romanului cele două planuri se întrepătrund, când Ellie o întâlnește pe Jennifer și se îndrăgostește de un bărbat care este la rândul lui îndrăgostit de ea. Vă las pe voi să descoperiți finalul, merită cu adevărat, este surprinzător.

Este o carte ideală de citit în moment de răscruce ale vieții, când deciziile par greu de luat. Te ajută să te privești din exterior, să te detașezi de emoții și să îți analizezi viața. Este o carte care te face să îți dorești să vezi ce se întâmplă cu personajele sale.

Publicat în autori

Jojo Moyes [autori]

jojo-moyes-recommends

 

Jojo Moyes este o scriitoare britanică, născută și crescută în Londra. Este absolventă a London University și a făcut un curs de specializare în jurnalism. A lucrat ca jurnalistă timp de 10 ani, atât în UK, cât și în Hong Kong, iar experiența ei ca jurnalistă o putem regăsi și în unul dintre romanele sale, Ultima scrisoare de dragoste. 

Din 2002 este scriitoare cu normă întreagă, căci s-a dedicat exclusiv romanelor sale. Până în acest moment a publicat 12 cărți, mare parte din ele traduse în multe limbi. Dintre acestea cinci sunt disponibile și în limba română.

Cel mai cunoscut roman al său este Înainte să te cunosc (Me Before You), care a fost și ecranizat. Acesta a readus în discuție un subiect spinos, eutanasia, printr-o poveste de dragoste imposibilă, cu final dramatic. Acest roman a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume. Continuarea romanului, După ce te-am pierdut (After you) nu s-a bucurat de același succes, lipsindu-i dramatismul și impactul primei părți.

Romanele sale aduc în centrul atenției femei deosebite, puternice, care ies din banalul existenței cotidiene și demonstrează că nu trebuie să fii extrem de bogată, ori cu un statut social înalt pentru a reuși în viață. Aceste personaje, conturate puternic, trec prin experiențe care le dezvăluie adevărata forță. Spre exemplu, atât Lou (Înainte să te cunosc), cât și Jess, sunt femei simple, cu joburi obișnuite, în căutarea unui drum în viață. Ele nu se cunosc pe ele însele suficient, nu își valorifică potențialul, sunt implicate în relații banale, în care nu sunt apreciate. Dar întâlnesc bărbatul care le va da universul peste cap, le va face să lupte pentru un viitor mai bun, pentru împlinire personală și profesională.

Jojo Moyes nu se teme să facă incursiuni în tumultoșii ani ’20 sau ’60, pentru a aduce la iveală femei interesante, puternice, demonstrând că, în definitiv, nu ne-am schimbat atât de mult.

Ea a câștigat câteva premii importante pe romanele sale, ceea ce a ridicat și mai mult ștacheta pentru ea însăși. În prezent ea locuiește la ferma familiei, în Essex, alături de soțul ei, jurnalist, și cei trei copii ai săi.

O listă a lucrărilor sale:

  • Sheltering Rain (2002)
  • Foreign Fruit (2003)
  • The Peacock Emporium (2004)
  • The Ship of Brides (2005)
  • Silver Bay (2007)
  • Night Music (2008)
  • The Horse Dancer (2009)
  • The Last Letter From Your Lover (2010) – Ultima scrisoare de dragoste, Editura Litera
  • Me Before You (2012) – Înainte să te cunosc Editura Litera
  • Honeymoon In Paris (2012)
  • The Girl You Left Behind (2012) – Jertfa iubirii, Editura Litera
  • The One Plus One (2014) – Un bărbat și o femeie (Editura Litera)
  • After You (2015) – După ce te-am pierdut – Editura Litera

 

Recenzii disponibile pe blog:

Jojo Moyes – Un bărbat și o femeie [recenzie]

Publicat în TBR

TBR Iulie

Dacă tot am început să scriu pe blog, mi-am fixat și un target pentru această lună. Evident, targetul este rezonabil, nu aș vrea să îl ratez din prima lună, nu-i așa? Am început deja Ea si El. Biografia unei relatii, de Aurora Liiceanu, pe care am cumparat-o în format digital, căci dintr-o eroare de browser nu a mai ajuns în coș. Mă tulbură oarecum această carte, dar despre acest lucru voi scrie o altă postare, după ce o voi termina. Am mai ales Ucenicul arhitectului, de Elif Shafak și două cărți de Jojo Moyes, Ultima scrisoare de dragoste și Un bărbat și o femeie.

Mi-am propus ca în această lună să citesc cărți de autore pe care le știu, îmi plac. În general, când îmi place un autor, îi citesc toate cărțile, pentru a-i putea înțelege universul… și apoi rămân cu un soi de tânjeală, după ceva de același autor. Dar cum autorii nu pot fi zoriți să scrie în ritmul cititorilor lor, nu ne rămâne decât să descoperim alt și alt scriitor.

Lectură plăcută să am!