Publicat în Recenzii

Natasa, barbatii si psihanalistul – Natasa Alina Culea [recenzie]

 

Despre curajul de a nu te mulțumi cu locul tău călduț, de a renunța la o relație pe termen lung, care nu este chiar atât de rea, dar nu te împlinește, deși știi că drumul pe care urmează să mergi nu este nici simplu, nici scurt, nici ușor. Asta da curaj!

Nu este un secret că Natașa Alina Culea este una dintre scriitoarele mele preferate, că îmi face atâta plăcere să îi citesc cărțile. La Gaudeamus am întâlnit-o și m-a fermecat definitiv. Tot acolo am luat și ultimele două cărți ce îmi lipseau din cele scrise de ea, printre care și Natașa, bărbații și psihanalistul. Mi-a plăcut foarte mult cartea, dar, recunosc, preferata mea rămâne Nopți la Monaco, deși, cum am mai spus, este greu de făcut un top al cărților sale, ele fiind atât de diferite, legate doar prin stilul deja inconfundabil al Natașei Alina Culea de a-și așerne gândurile. Fiecare roman al său aduce personaje unice, inconfundabile, bine conturate, cu simțăminte profunde, firi puternice, care nu se tem să își exprime personalitatea. Natașa, eroina acestei cărți, nu face nici ea excepție.

Natașa, bărbații și psihanalistul este prima carte semnată de Natașa, sub forma unui jurnal al unei tinere frumoase, dar cu prea puțin noroc în dragoste. Căci dragostea este și despre noroc, nu-i așa? Natașa, eroina cărții, este la fel ca și Fabian (Lupii trecututului), victimă a unei boli a secolului nostru: depresia. Acea bestie care te face să îți analizezi la sânge trăirile și viața și să nu găsești suficiente motive să fi mulțumit de ce vezi. Acesta este motorul care dă start cărții. Natașa se află într-o relație care nu o mulțumește, căci, undeva pe drum, cei doi s-au pierdut. Fără dramă, ea se desparte de iubitul ei de mult timp și se mută pe cont propriu.

Ceea ce urmează în viața Natașei este un drum bătătorit de multe persoane care refuză să se mulțumească cu puțin sau cu nimic, de dragul aparențelor, de frica eșecului sau din cauza singurătății. Natașa urmează să se cunoască în profunzime prin eșecul relațiilor ei, din cele mai diverse posibil. Uimitoare este puterea Natașei de a se dărui pe sine, de a intra în relații cu inima deschisă, de a se implica, deși știe cât de amare sunt despărțirile.

Natașa nu își pierde umorul și ironia/autoironia chiar și în cele mai negre situații, cum nu își pierde nici luciditatea și sinceritatea în a analiza ceea ce simte. Cartea abundă de autoanaliză, chiar dinainte ca ea să aibă prima întâlnire cu psihanalistul. Ceea ce te face și pe tine, cititor, să îți pui întrebări legate de existența ta, să îți analizezi relația în care te afli sau ce nu a mers bine în cele trecute. Întâlnirile cu psihanalistul nu fac decât să îi pună o oarecare ordine în analize și să îi impună un ritm anume.

Ai putea crede că Natașa este extrem de ghinionistă, căci una după cealaltă, relațiile se dovedesc a fi toxice sau dezastruoase. Are magnet aparte pentru bărbații însurați, care omit acest detaliu până mult prea târziu pentru Natașa. Dar cine a zis că drumul cunoașterii este scurt?

Avem în această carte un drum al inițierii și al cunoașterii, metamorfozat într-un șir de relații nefericite. Dar stați liniștiți, nu este un șir de lamentări și dramă, cronica unei nefericite care își plânge amarul. Dimpotrivă. Devii curios și nerăbdător să vezi când își va găsi Natașa sufletul pereche, care să o completeze și să o împlinească. După multe sesiuni de terapie, răspunsul îl găsește singură, în deșertul Saharei. Dar va fi un prinț pe cal alb? Va trebui să citiți cartea pentru a afla ceea ce a căutat Natașa în tot acest timp. Lectură plăcută!

 

Reclame
Publicat în Recenzii

Lupii trecutului. Sofia – Natasa Alina Culea [recenzie]

lupii trecutului

O carte sfâșietoare, ce îți tulbură mintea și existența, ce naște sentimente contradictorii și îți lasă o senzație de cruzime în tot corpul. Lupii trecutului dau naștere unei ființe misterioase, sălbatice, uneori haotică sau instabilă, pe care doar iubirea necondiționată ar mai putea-o vindeca.

Dacă ai citit vreo carte de-a Natașei Alina Culea și crezi că îi știi stilul, că îți este familiar felul ei de a scrie, să nu crezi că ea se repetă. Lupii trecutului. Sofia nu este nici Marat, nici Nopți la Monaco. Acest roman aduce un subiect total nou, teme sensibile, dar aduce și un personaj extrem de puternic, Sofia. Evident, autoarea acordă la fel de multă atenție și felului în care îl conturează pe Fabian, însă povestea vieții lui este mult mai comună decât a Sofiei. Dar să îi luăm pe rând, așa cum se cuvine. Citește în continuare „Lupii trecutului. Sofia – Natasa Alina Culea [recenzie]”

Publicat în Recenzii

Lapte negru – Elif Shafak [recenzie]

601098

Să devii mamă nu este ușor, iar schimbările produse de o mogâldeață de 3 kg pot da peste cap chiar și cea mai echilibrată femeie. Când creativitatea este ocupația ta de bază, iar termenul „acasă” înseamnă în fiecare zi alt loc, atunci trebuie să te pregătești psihic pentru a ți se întoarce universul pe dos.

Personajul principal al cărții Lapte negru este însăși autoarea, care se confruntă cu depresia post-partum, după nașterea copilului său în 2006. Incertitudinele ei sunt întruchipate de un harem de femei în miniatură, care îi apar în cale, în timp ce se străduiește să fie o mamă bună, dar și să-și regăsească ce se temea că a dispărut: creativitatea.

Ea întruchipează nesiguranța femeii de carieră, care își dorește să fie un părinte bun, dar să-și continue activitatea profesională. Totul este spus cu omor, într-un mod original, care ascunde o profundă introspecție, într-un proces de cunoaștere de sine. De asemenea, tratează și practicile culturale ale unei societăți patriarhale, pe care o privește cu o oarecare detașare, prin prisma experienței sale în afara țării sale natale (Turcia).

Comparând Lapte negru cu celelalte romane ale lui Elif Shafak, diferența este foarte mare. Are același stil jucăuș, fluid, fraze bine construite, un scris îngrijit, dar mult mai relaxat decât Onoare sau chiar și Palatul puricilor. Nota autobiografică este clară, din tonul personal, până la modul total subiectiv de scurgere a timpului.

Am citit cartea la scurt timp după ce am născut, m-am regăsit mult în nesiguranță, în reticența la schimbare, în efortul de a menține lucrurile „ca înainte”. Recomand această carte femeilor ce urmează să devină mame, conține multe informații utile, sau celor care sunt interesați de evoluția unor scriitoare după experiența maternității, căci ea vorbește și de alte scriitoare celebre, care au trecut prin această experiență, precum Virginia Wolf sau Sylvia Plath.

Cartea a apărut la Editura Rao, în 2012, dar se mai poate găsi în librării sau online, spre deosebire de Sângele florilor, pe care nu am mai văzut-o de ceva timp online.