Publicat în Recenzii

Porecla – Jhumpa Lahiri [recenzie]

Poate numele să îți determine soarta, alegerile, felul în care te vei simți tot restul vieții? Poate o alegere simplă să hotărască în locul tău ce vei realiza în viață? Dacă numele tău este atât de unic, se pare că uneori are această putere devastatoare…

Porecla este romanul de debul al scriitoarei americane, cu origini bengaleze, Jhumpa Lahiri. Aceasta a apărut în două ediții în limba română, întâi împreună cu ziarul Cotidianul și recent în colecția Babel, a editurii Nemira. Toate cărțile scrise de această autoare au legătură, într-un fel sau altul cu subiectul imigrării, a străinului ce trebuie să se adapteze într-o țară nouă și fundamental diferită față de cea de origine. Ea însăși provenită dintr-o familie de imigranți bengalezi, subiectul are o importanță și relevanță specială, fiind totul foarte personal.

Subiectul romanului este Gogol Ganguli, fiul unor tineri imigranți indieni în Statele Unite. Tatăl său, Ashoke Ganguli vine cu o bursă de studii la prestigioasa universitate MIT din Statele Unite, însoțit de tânăra sa soție, Ashima. Dar ideea romanului vine din propria experiență a autoarei. Jhumpa nu este nume său adevărat, ci doar o poreclă, pusă de educatoarea de la grădinița la care mergea, căreia îi era imposibil să îi pronunțe numele adevărat, Nilanjana. Ea avea să scrie despre acest lucru, mai târziu „Am fost mereu atât de rușinată de numele meu… simți că provoci cuiva durere doar prin faptul că ești cine ești.”

Ashoke Ganguli este inspirat de bunicul său să citească autorii ruși, ceea ce o și face. Însă, în timp ce se afla în tren, citind Mantaua, de Nikolai Gogol, trenul deraiază și sute de persoane își pierd viața, ca urmare a teribilului accident. Acesta, fiind la ultimul vagon abia supraviețuiește, fiind găsit ținând în mână o pagină din carte. Timp de un an este imobilizat la pat, supraviețuirea lui fiind considerată un miracol, iar amintirea accidentului îl va urmări întreaga viață.

Ajuns în Statele Unite, cu soția sa, în momentul în care soția sa aduce pe lume un băiețel, este de acord ca bunica Ashimei să stabilească numele copilului, căci ea a pus numele tuturor nepoților ei. Aceștia duc o viață tradițională indiană, chiar dacă se află în Statele Unite, au prieteni familii bengaleze, la fel ca ei, majoritatea chiar din Calcutta, de unde erau și ei, Ashima se îmbracă mereu în sari, extrem de rar in salwar kameez, dar niciodata în haine occidentale, gătesc mâncare tradițională și trăiesc cu dorul de casă, de familie. Legăturile lor cu locurile natale și familia de origine sunt extrem de puternice. Așadar ei așteaptă ca scrisoarea bunicii să ajungă în Statele Unite, cu numele ales în secret, despre care nimeni altcineva nu știe. În India este un obicei comun ca un copil să primească un nume oficial, ce va fi trecut în acte, la școală, pe diplome și un nume de alint, drăgăstos, pe care îl va folosi mereu în relațiile cu cei apropiați. Întotdeauna numele oficial reprezintă o calitate sau un nume demn, în timp ce numele de alint poate fi total nesemnificativ.

Cum scrisoare bunicii întârzie să ajungă, la externarea din maternitate, cei doi cad de acord, ca pentru moment, sa îi pună un nume de alint, care va fi trecut în acte și schimbat atunci când scrisoarea bunicii va sosi. Tatăl său dorește să îi dea numele scriitorului rus Gogol, cel care îi marcase viața, iar Ashima nu vede nimic rău în asta, este de fapt, un nume de alint, care nu contează. Dar scrisoarea nu va ajunge niciodată, iar starea de sănătate a bunicii se deterioarează, astfel încât ea nu își mai aduce aminte nici măcar de Ashima, nici pomeneală de numele trimis în plic în State. Astfel, Gogol va rămâne cu acest nume mult timp. El ajunge să fie strigat așa de toată lumea.

Fiind mic, nu vede nimic rău în a fi strigat Gogol și chiar dacă înainte de a începe școala părinții îi schimbă numele oficial în Nikhil, acesta dorește să i se spună Gogol, iar directoarea, neînțelegând prea bine cum stau lucrurile cu numele de alint și cele oficiale în tradiția bengaleză, ignoră cerința tatălui de a fi trecut în catalog drept Nikhil Ganguli și îl va trece Gogol.

Pe măsură ce Gogol crește, și oroarea lui față de nume crește. Începe să se simtă rușinat, refuză să socializeze cu ceilalți copii din pricina numele. Are mereu impresia că toți abia așteaptă să îl ridiculizeze. Când află că nici măcar pe scriitorul folosit drept inspirație pentru numele său nu îl chema Gogol, ci Nikolai, Gogol fiind o prescurtare a numelui său de familie, se simte copleșit de unicitatea numelui său. El și sora lui, Sonia, fac parte din prima generație de bengalezi născuți în Statele Unite, legăturile lor cu India sunt vagi. Familia lor este reprezentată de alte familii de bengalezi imigranți, dar mâncarea lor preferată este cea americană, nu cea indiană, se îmbracă precum colegii lor, încep să sărbătorească Crăciunul, fiind mult prea puțin interesați de sărbătorile părinților lor.

Scena în care Gogol învață la școală despre Nikolai Gogol este dureros de citit. Simți cu adevărat cum povara numelui este dureroasă pentru copil, realizezi cum un moft al părinților, o glumă a lor, ori desconsiderarea acestei chestiuni, poate avea repercursiuni atât de grave asupra unui copil.

Porecla nu este doar despre nume. Este o analiză extrem de realistă asupra încercărilor familiilor de imigranți, atunci când pleacă pe acest drum. Cum alegerea părinților va determina viitorul copiilor, fericirea lor. Cât de greu este să îți păstrezi valorile și cultura într-o țară străină. Este o incursiune frumoasă în cultura bengaleză, în viața comunităților minoritare.

Aceasta este o carte care merită citită, mai ales dacă v-a plăcut Distanța dintre noi.

În 2006 cartea a fost ecranizată, sub numele de The Namesake – Puterea numelui, în limba română, având un rol secundar chiar și scriitoarea.

Publicat în autori

Jhumpa Lahiri [autori]

800px-Jhumpa_Lahiri

Jhumpa Lahiri, pe numele său adevărat Nilanjana Sudeshna, este autoarea romanului Distanța dintre noi, despre care am scris aici. Este născută în Londra, dintr-o familie de imigranți din Bengalul de Vest, dar la vârsta de 2 ani se mută împreună cu familia în America. Ea se consideră americancă, căci întreaga ei formare a avut loc acolo.

Pseudonimul ei are o poveste tristă, dar cu care se confruntă cei mai mulți imigranți. Numele său era atât de greu de pronunțat, încât educatoarea de grădiniță o strigă folosind o poreclă. Mai târziu ea avea să scrie: „ Am fost mereu atât de rușinată de numele meu… simți că provoci cuiva durere doar prin faptul că ești cine ești. Ambivalența sa asupra identității sale este și inspirația pentru ambivalența lui Gogol, protagonistul romanului Porecla, față de numele său neobișnuit.

Elementele biografice sunt prezente în toate scrierile sale, de la locația în care se desfășoară acțiunea, până la personaje. Jhumpa a crescut în spiritul moștenirii sale culturale, mama sa insistând ca ei să nu își uite rădăcinile bengaleze. Astfel ei își vizitau frecvent rudele din Calcutta. Personajele sale sunt indieni, bengalezi, imigranți în America, studenți indieni veniți la studii, tinerii primei generații de indieni născuți în Statele Unite, cu provocările lor, procesul de adaptare, șocul cultural etc.

Stilul în care scrie denotă pregătirea ei academică serioasă. Are 3 diplome de master și un doctorat în domeniul literaturii. Cu toate acestea, limbajul folosit este unul simplu, dar plin de detalii, o analiză profundă a psihicului uman, a trăirilor celor dislocați, a celor care nu își găsesc locul și nu se pierd în mulțime.

A primit numeroase premii prestigioase, începând cu prima sa carte, o colecție de povestiri despre indienii din America, ce a fost tradusă și în limba română, Interpret de maladii. Aceasta a câștigat premiul Pulitzer pentru Ficțiune, o performanță cu atât mai specială cu cât doar 7 colecții de povestiri au câștigat vreodată această distincție.

interpret-de-maladii_153353_1_1376039479.jpg

Primul său roman, Porecla, a fost ecranizat, iar Jhampa a și avut un rol secundar în film, drept mătușa Jhumpa.

porecla

A urmat o a doua colecție de povestiri, Pământ neîmblânzit, s-a bucurat de un succes asemănător cu primele cărți publicate. Aceasta a ajuns direct nr 1 pe lista de bookseller a The New York Times. Editorul acestei publicații declara: „Nu îmi aduc aminte când o carte de ficțiune, mai ales o colecție de povestiri, s-a bucurat de un asemenea succes.” Cu această colecție de povestiri ea se îndepărtează de subiectele celorlaltor cărți ale sale și trece la reprezentanții generațiilor a doua și a treia a imigranților indieni, ai căror părinți fac eforturi enorme de a păstra legătura cu rădăcinile lor culturale.

pamant-neimblanzit_149057_1_1372416868

În 2013 a publicat romanul Distanța dintre noi, care a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Man Booker Prize și apoi nominalizat la National Book Award for Fiction.

21624254_1488823317866352_1420080026_n

În prezent locuiește la Roma, împreună cu soțul său și cei doi copii ai săi. În timpul președinției lui Barak Obama a făcut parte din President’s Committee on the Arts and the Humanities, un comitet consultativ pe probleme culturale al președintelui. Dar și-a dat demisia din această poziție după ce Donald Trump a preluat preșidenția, din cauza remarcilor sale discriminatorii, afirmând că nu poate fi complice la retorica sa plină de ură.

Un video în care Jhumpa vorbește despre scrierile sale, despre felul în care își concepe personajele

 

Pe mine m-a cucerit iremediabil această autoare și următorul pas va fi să îi cumpăr și să îi citesc toate cărțile.