Publicat în Recenzii

Origini – Dan Brown [recenzie]

origini

24 de ore de suspans, urmăriri, descoperiri șocante, intrigă, secrete și puțin romantism. Asta găsim în ultimul roman semnat Dan Brown, care a apărut de curând și în România. Dacă sunteti fanii profesorului Langdon, cu siguranță vă va plăcea această carte, căci profesorul Langdon nu se dezminte, ci dimpotrivă, parcă Dan Brown l-a făcut mai șarmant, mai veridic și amuzant. Recunosc, pe tot parcursul cărții l-am vizualizat pe Tom Hanks făcând întreaga acțiune. Avertisment: dacă arta modernă nu vă este familiară, stați aproape de Google, pentru a căuta lucrările respective.

Am rezistat eroic să nu fac precomandă la această carte, gândindu-mă că până termin eu toate cărțile pe care le-am strâns în ultimele luni, ea va fi deja la reducere. Dar când o ai în fața ochilor, pe raft, deja se schimbă întreaga paradigmă. Îmi plac cărțile lui Dan Brown, nu sunt cel mai înfocat fan, dar i-am citit până acum toate cărțile și mi-au oferit o lectură plăcută. Trebuie să recunosc însă că aceasta mi-a plăcut cel mai mult.

În acest al cincelea roman ce îl are protagonist pe profesorul Robert Langdon, Dan Brown face o incursiune în arta modernă, subiect ce îl face inconfortabil chiar și pe profesor, mult mai pasionat de arta clasică. Întreaga acțiune se petrece, așa cum ne-am obișnuit, în decursul a 24 de ore (cu excepția prologului), începând cu Muzeul Guggenheim din Bilbao, Spania, continuând cu diverite locații din Madrid și Barcelona.

Profesorul Robert Langdon vine la muzeu pentru evenimentul organizat de prietenul și fostul său student, futurologul Edmond Kirsch, ce anunță că va dezvălui ultima sa descoperire, ce va revoluționa lumea, răspunzând întrebărilor ce au măcinat umanitatea timp de milenii: de unde venim și încotro ne îndreptăm. Întregul eveniment este înconjurat de mister, chiar și pentru Langdon, care, se pare, este un invitat extrem de special. Această primă parte este o adevărată prezentare a muzeului, aici veți avea cel mai mult nevoie de un Google, pentru a căuta acele opere de artă menționate, pentru a vedea cum arată muzeul și a vă putea imagina mai ușor locul acțiunii.

Evenimentul este găzduit de frumoasa directoare a muzeului, Ambra Vidal, logodită cu prințul moștenitor al Spaniei, Julian. Biserica nu lipsește, după cum suntem obișnuiți. Familia regală a Spaniei este catolică, consilierul regelui este episcopul Valdespino, care are un rol esențial în toată învălmășeala de evenimente ce vor urma, iar Kirsch este un cunoscut ateu, ce nu s-a sfiit să atace Biserica și credințele religioase în trecut.

Avem, așadar, o descoperire ce urmează să schimbe destinul omenirii, forțe antagonice, o biserică secretă, urmăriri dramatice, tehnologie de ultimă oră, simboluri explicate de Profesorul Langdon,  multe referințe culturale, suficiente ingrediente să citim cu sufletul la gură cele 500+ pagini ale cărții. Ultimele pagini practic zboară, căci acțiunea atinge cote maxime. A meritat așteptarea? Cu siguranță da. Este cred cel mai realist roman al seriei, în sensul că este credibilă intriga, fără să facă abuz de organizații secrete și simboluri criptice.

Cartea poate fi comandată pe Libris, Elefant, Cărturești, Cartepedia și cam toate librăriile online din țară, plus că se găsește în toate librăriile din țară.

Un video ce mi-a plăcut, prezintă o parte din mențiunile din roman, legate de muzeul Guggenheim.

Reclame
Publicat în Recenzii

Te las sa pleci – Claire Mackintosh [recenzie]

1071757

 

Cartea mi-a atras atenția pe Facebook, unde mai multe persoane din grupurile cititorilor de cărți vorbeau frumos despre ea. Dar eu după ce am citit 3 pagini, am regretat că am început-o, dar era prea târziu. De ce am regretat? Căci aborda cea mai mare teamă a mea, ca părinte, aceea că unul dintre copiii mei ar putea fi accidentat de o mașină. Dintotdeauna am avut această teamă, transformată uneori în panică, iar modul realist în care descrie Claire Mackintosh accidentul te face să vizualizezi totul, să simți panica mamei. Tulburător. Dar a trebuit să o citesc până la capăt, cu speranța că va avea un sfârșit fericit și mi se va șterge frica.

Te las să pleci este despre frică. Acea frică pură, absolută, care îți paralizează simțurile, îți întunecă judecata, până la leșin fizic. Acea frică ce face închisoarea să pară un loc sigur și un refugiu acceptabil.

Ca orice thriller care se respectă, cartea are o întorsătură spectaculoasă și se transformă. Ajungi la un moment dat să te îndoiești că ai citit cartea cu atenție, că sigur ai pierdut ceva, căci nu îți explici ce tocmai ai citit. Și cauți cu frenezie o explicație în următoarele pagini. Și explicația face cartea să se transforme. Nu mai este vorba de trauma unei mame, nu doar atât. Este trauma unei femei abuzate și mai ales mintea unui psihopat.

Mi-a plăcut modul în care Claire Mackintosh a reușit să descrie frica, manifestările ei. Cum a creat profilul de victimă, extrem de realist. Dar personajele sale sunt, uneori, incomplete. În privința Jennei și a lui Ian, face o treabă extraordinară. Chiar și a lui Bethan și Iestyn, dar mi-ar fi plăcut să fie mai profundă în privința lui Patrick, Eve, Kate, Mags. Sunt mult prea plate pentru a fi credibile.

Motivul pentru care i-am dat 4 steluțe pe Goodreads a fost sfârșitul. Nu sfârșitul propriu-zis, căci el este un clasic al romanelor de suspans, ci deznodământul. S-a precipitat prea mult la sfârșit, neexploatând cum se cuvine potețialul acțiunii. Anya este inconsistentă de-a lungul povestirii, de la o mamă caldă, la o descriere rece, apoi iarăși un impuls de vivacitate, să rămână o remarcă în discuțiile altora.

Dar nu regret că am citit-o. Deși la început pare că autoarea practic atinge corzile profunde ale temerilor mamelor, acest lucru rămâne în fundal, atunci când romanul ia o turnură neașteptată. Accidentul nu mai este doar un accident, este doar o piesa de puzzle într-un tablou mult mai sumbru. Aș fi regretat să pierd toată imaginea, dacă aș fi rămas doar cu imaginea inițială a romanului. Este însă un cârlig foarte bun pentru a ține atenția cititorului.

Cartea se află la reducere pe Elefant și pe Libris.

 

Publicat în Recenzii

Fata disparuta – Gillian Flynn [recenzie]

629247

 

S-ar putea ca citind Fata dispărută să îți pierzi încrederea în oameni. Mai ales în oamenii pe care crezi că îi cunoști foarte bine. Gillian Flynn ne arată cât de sucită și misterioasă este mintea omului, cum perfecțiunea exterioară poate ascunde cele mai bolnave minți.

Fata dispărută este un roman de suspans. Însă suspansul se construiește în etape și are un start foarte lent pentru un thriller. Cartea se deschide cu Nick, un jurnalist ce își pierde locul de muncă în New York și este nevoit să se întoarcă în Carthage, orășelul natal din Missouri. Pe soția sa o cunoaștem din jurnalul său, căci ea dispare fără urmă în ziua celei de-a cincea aniversare a lor. Poveștile coincid, sau cel puțin sunt plauzibile, se îmbină pentru a crea imaginea unei căsnicii în care se acumulează frustrări.

Nick este cât se poate de real construit, un om cu frământări interioare, cu sechele din copilărie, perfect conștient că fiecare pas pe care îl face îl poate afunda și mai rău. Este extrem de lucid în analizarea celor din jurul său, este cinic atunci când se analizează pe sine. Dar deși se cunoaște pe sine, are o neputință peste care nu poate trece. Lucrurile i se întâmplă, el asistă, iar orice încercare de a explica împrejurările dispariției soției lui nu fac altcevă decât să îl afunde mai rău. Căci Nick are un impuls din totdeauna: aceea de a minți, pentru a părea băiatul educat și bun.

Ne dăm seama din jurnal că Amy, Uimitoarea Amy, personajul unei lungi serii de cărți pentru copii, se află într-o criză profundă. Crescută într-o familie de psihologi, cu un standard ridicat de viață, se îndrăgostește de Nick, se căsătorește cu el, dar în nici un moment nu ia în calcul mutarea din New York, într-un oraș în care nu se întâmplă niciodată nimic. Și în nici un caz Barul, de care se ocupă Nick și sora sa geamănă, Go, nu reprezintă vreun interes pentru ea.

Dar în jurul dispariției lui Amy încep să apară neconcordanțe. Nick le pune pe seama nesincerității celorlalți, nevoii acestora de a băga capul într-o poză ce nu le aparține, de a atrage atenția asupra lor, profitând de acest episod. Toți ceilalți pun aceste neconcordanțe pe seama minciunilor spuse de Nick și deja, pe la mijlocul cărții Nick devine suspectul numărul unu. Pe lângă faptul că „întotdeauna soțul e vinovat”, reacțiile lui Nick nu îi ușurează cu nimic situația.

De la mijlocul cărții, ea devine cu adevărat thriller. Întorsătura situației este genială, evenimentele se precipită, apare în peisaj mintea bolnavă, care a pus la cale totul. Orice detaliu aș da, ar strica suspansul și bucuria de a citi această carte. Însă dacă aveți răbdare de a citi cartea până aici, vă veți primi răsplata cuvenită răbdării. Însă pentru mine jocul de tenis între Nick-prezent și Amy-jurnal devenise oarecum obositor și plictisitor. Ce mă ținea să citesc în continuare cartea era e remarcă pe care am citit-o pe Goodreads: dacă ești singur și citești cartea, nu vei mai vrea să te căsătorești vreodată. Mă bucur că am avut răbdare.

Mi-a plăcut felul în care Gillian Flynn și-a construit personajele. Acestea sunt complete, au trecut și prezent, are personaje secundare credibile, puternice, pe care poți cu ușurință să le iubești sau să le urăști. Unele sunt caricaturale, tocmai pentru a sublinia unele idei, așa cum sunt descriși, la început, părinții lui Amy.

Cartea merită citită, cu mențiunea că trebuie avut răbdare, pentru ca thrillerul să devină thriller cu adevărat. Cartea se găsește la reducere pe Elefant și pe Libris. 

Publicat în Recenzii

Ragdoll – ultima ta zi, Daniel Cole [recenzie]

1193957

 

Tocmai terminasem In spatele usilor inchise și rămăsesem cu chef de a citi ceva la fel de antrenant și palpitant. Am văzut recenzia Ancăi de la această carte și cu doar câteva cuvinte cheie m-a convins că această carte trebuie să fie următoarea. Cum era vineri la prânz, nu aveam nici o șansă să obțin cartea în format fizic mai devreme de luni și răbdarea nu este punctul meu forte atunci când îmi doresc ceva. Am cumpărat-o de pe Amazon, pentru Kindle și am și început să o citesc… și să citesc… și să citesc, până am terminat-o.

Ragdoll este acea carte care te face să ai apoi pretenții mai mari de la orice serial polițist, ori roman din acest gen. Are o acțiune densă, cu o mulțime de schimbări bruște, de evenimente, care îți țin mintea ocupată, într-o căutare frenetică a vinovatului. De-a lungul cărții ai impresia că știi cine este vinovatul, bănuiești cel puțin vreo 3 persoane, dar nu faci decât să te înșeli, căci este imposibil să îți dai seama cine este criminalul.

Dacă În spatele ușilor închise l-am citit pe autoscroll, în viteză, Ragdoll nu este la fel. Citind ambele cărți în engleză am putut face ușor comparația între stilurile în care au fost scrise. Ragdoll seamănă ca stil cu serialul britanic Sherlock (2010 – ), parca auzeam răsunând în urechi accentul britanic, în timp ce B.A. Paris scrie în fraze extrem de simple și curate.

Ragdoll înseamnă o păpușă din cârpe, iar criminalul pe care William „Wolf” Fawkes trebuie să îl găsească primește numele de Ragdoll Killer după ce este găsită o astfel de „păpușă” alcătuită din șase corpuri diferite, cusute împreună. Evident, presa este în delir după un astfel de subiect, având în vedere că misteriosul criminal face publică o listă cu următoarele șase victime, împreună cu data morții lor. Ultimul pe listă este însuși Wolf, ceea ce face miza să fie cu atât mai importantă.

Orice v-aș povesti din carte ar fi un spoiler și trebuie să descoperiți această carte singuri, cu toate detaliile picante, cu toate rutele false pe care veți fi conduși de propria imaginație. Este o carte care merită citită pe nerăsuflate, chiar dacă vă răpește tot weekendul, așa cum am pățit eu. Deși weekendurile mele sunt foarte aglomerate, am ținut cartea mereu cu mine și am citit printre picături, până am terminat-o. Deja la ultimele pagini nu mai aveam răbdare să văd deznodământul, să aflu cine era, de fapt, criminalul. Mi se părea că se mișcă cam greu, ar avea nevoie de o Penelope Cruz (pentru cunoscători 😀 ) cu acces la toate bazele de date, să le ușureze căutările.

Și acesta este doar începutul, se anunță o continuare a cărții, mai incitantă și mai complicată ca prima parte. Eu aștept. Dar nu cu răbdare 🙂

Aceasta carte poate fi comandată de pe Libris, cu transport gratuit, de aici. Lectura placuta!