Dresoarea – Cristina Nemerovschi [recenzie]

 

Când tot ce îți poti aduce aminte din copilărie sunt bătăile crunte, tentativele de viol ale vecinului, tăcerea mamei față de tot ce ți se întâmplă, iar dorul de sora dispărută îți arde sufletul, nu prea mai ai loc în viața ta de iubire. Cum poți să dezvolți o relație normală cu o altă persoană? Cum îți poți vindeca rănile și opri coșmarurile?

Ludmila, Dresoarea Cristinei Nemerovschi este o fermecătoare ucrainiană, ce dresează animale fioroase la circul de pe Aleea Circului din București. Este mai apropiată de leoaica Shakira și tigrul bengalez Ruslan decât de orice altcineva, ei sunt „copiii” ei, așa cum îi alintă. Este o fire prietenoasă, deschisă, leagă prietenii cu colegii de la circ, dar trecutul ei ascunde lucruri atât de întunecate.

Povestea trecutului ei ni se relevă treptat, amintiri ce se întrepătrund cu prezentul, iar ceea ce afli este cât se poate de crunt. Este manual de tortură a copilului, într-o familie în care alcoolul și violența domestică sunt la ele acasă. Dar felul în care Cristina Nemerovschi descrie drama familiei Ludmilei, suferința ei și a Oksanei, sora ei, este desăvârșit. Suferința Ludmilei este aproape palpabilă și simți cum furia față de părinții ei îți urcă până în gât, împreună cu frustrarea ce vine din faptul că știi că nu poți schimba nimic.

Deși Ludmila spune, la un moment dat, că așa copilărie ca a ei nu mai există, că acum oamenii intervin, faptele devin publice pe Facebook, cineva face ceva, până la urmă, povestea ei este povestea multor copii. Nu în cele mai mici detalii, dar aceste victime există. Mi-aș dori ca mai multe femei, care sunt victime ale violenței domestice, să citească această carte și să conștientizeze care sunt urmările tăcerii lor asupra copiilor.

La 15 ani Ludmila pleacă singură în lume, complet distrusă. Nici măcar ea nu știe prea bine ce a făcut o perioadă de timp, până ce a reușit să își împlinească visul de a lucra la circ. Circul este cea care o aduce în România, unde se și stabilește. Mereu o bântuie o amintire „Ludmila, unde ai fost între 15 și 16 ani?”

Povestea ia o turnură neașteptată pentru Ludmila, iar trecutul o ajunge din urmă cu repeziciune, într-un mod total neașteptat. Orice alt detaliu v-ar strica bucuria lecturii și descoperirii întregii povești a Ludmilei.

Din viața Ludmilei nu lipsește dragostea, dar ea nu este pregătită să se dedice unei relații și unei familii proprii, până nu face pace cu trecutul. Astfel, pendulează între dragostea lui Iuri, celălalt dresor a circului, dar care seamănă prea mult cu tatăl ei, Cornel, directorul blând al circului, Marius, fostul iubit psihopat al Ludmilei și admiratorul secret ce îi lasă zilnic flori sau ciocolată la circ.

Dresoarea este o carte fermăcătoare, care aduce în discuție o subiect dur și trist, a violenței domestice, a dependenței de alcool, dar totul pe fundalul unei lumi a circului magice. Nu am mai citit cărți care să aibă acțiunea plasată într-un circ, ceea ce mi-a făcut lectura și mai interesantă. Ludmila este un personaj extrem de complex, foarte bine conturat, credibil, cu o dramă personală incredibilă, dar care reușește să își schimbe viața prin forțe proprii. Deși avea toate condițiile împlinite pentru a deveni din victimă abuzator, singura ei problemă este, conform terapeutului ei, faptul că este prea preocupată de a îndrepta tot răul din lume, uneori prin forțe proprii.

Cartea a apărut în 2017 la Editura Herg Benet și poate fi comandată de pe Elefant și Libris, la un preț foarte bun.

Aceasta a fost săptămâna a treia a proiectului meu, ceea ce îmi aduc încă 20 de lei la pușculiță.

Te vad! – Marina Neagu [recenzie]

 

Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor, mai ales în cazul Sarei. Suferința te face câteodată mai oarbă decât dragostea, iar ca urmare a sacrificiului primești în schimb o trădare. În cine poți avea încredere? În prieteni, în persoana pentru care te-ai sacrificat? Care este limita între vis și realitate? Ce știi sigur și ce este doar o iluzie?

Suspanul început în Urlet în tăcere atinge cote maxime. Lumea Sarei se complică, coșmarurile se dezlănțuie, în formă umană, protectorii fraternizează cu ei, iar fiecare informație pe care o descoperă complică enigma pe care încearcă să o dezlege. În cine poți avea încredere?

După ce Sara face sacrificiul suprem, Markus pare că o alege pe Sarula. Inima Sarei este sfâșiată, nu mai vrea să aibă legătură cu nimic din acea lume. Și-a recăpătat vocea și plănuiește să își recapete viața. Neavând la cine să apeleze, îi mărturisește Laurei, mătușa sa, totul. Dar spre surprinderea ei, Laura nu este șocată. Nici ea nu este străină de poveste, mereu a fost conștientă de moștenirea primită și de identitatea adevărată a Sarei.

După ce am citit pe nerăsuflate primul volum, faptul că deja aveam Te văd! a venit ca o adevărată bucurie. În aceeași noapte m-am apucat de ea și nu am lăsat-o din mână până nu am citit aproape jumătate. Dar dacă fatasticul s-a insinuat încet, încet, în primul volum, în cel de-al doilea nu are de gând să menajeze cititorul.

Te văd! este un șir lung de scene intense, fantastice, dinamice, pline de interacțiune între Sara și coșmaruri, Sara și Markus, Sara și Sarula și lista poate continua. Scenele uimesc prin detaliile bine punctate și unicitatea imaginilor. Intriga este alertă, schimbările de ritm te fac și mai curios și de la prima pagină încerci, alături de Sara, să afli adevărul. Povestea este cu totul inedită, nu ai cum să prezici ce se va întâmpla sau cine spune adevărul.

Iar sfârștiul, chiar sper să existe un volum III al acestei povești, nu are cum să se termine așa! Am citit și versurile de la sfârșit, încercând să găsesc indicii cu privire la o posibilă continuare. Dar la sfârșitul primului volum scria clar că urmează un al doilea, deci chiar și cei care au cumpărat cartea imediat după apariție știau că îi mai așteaptă un alt volum. Plus acțiunea era foarte evident că va urma. Dar acum? Dacă se termină așa? Sper din tot sufletul că Marina Neagu se va îndura de noi și va continua povestea Sarei. Am căutat și pe Goodreads, în speranța că voi găsi în comentarii ceva indicii, poate cineva a intuit mai bine că mai urmează ceva.

La fel ca primul volum, și acesta poate fi cumpărat la un preț extrem de mic de pe Elefant. Pentru că am citit această carte după ce terminasem lectura săptămânală din plan, voi adăuga la fondul de economii dublul prețului plătit pe ea, adică 32 de ron.

Urlet in tacere – Marina Neagu [recenzie]

O dramă fără margini te aruncă într-o lume a coșmarurilor și cinci ani de terapie reușesc să te aducă pe linia de plutire. Din punctul de vedere al doctorilor. Dar tu, de fapt, intri într-o lume total nouă, în care coșmarurile prin viață, ființe supranaturale îți bântuie somnul și veghea, destinul te ajunge din urmă. Poate dragostea să rezolve totul, până la urmă?

A doua săptămână a anului 2018 mi-a adus bilețelul pe care scria Urlet în tăcere, de Marina Neagu. Așadar, nu mai puteam evita să citesc fantasy. După cum probabil știți deja, fantasy nu este tocmai genul meu literar preferat. Nu îmi displace, dar nici nu am resorturile necesare pentru a mă bucura pe deplin de acest gen. Prefer cărțile inspirate din realitate sau ficțiunea ce imită realitatea. Dar cum sunt foarte hotărâtă să traversez toate genurile și să mă țin de planul meu, am citit cartea. Ca să înțelegeți cât de tare mi-a plăcut, nu numai că am terminat-o în câteva ore, dar la ora 3 dimineața am început volumul II al seriei și nu m-am culcat până nu am terminat aproape 100 de pagini din el. Pentru cineva care nu citește fantasy, trebuie să recunoașteți că este o performanță, indiferent cât de ușoară și plăcută este cartea!

Sara este o adolescentă obișnuită, dintr-o familie iubitoare și destul de înstărită. Cu toate acestea nu este răsfățata și superficiala care ar putea fi, ci are un suflet bun și pur, dedicându-se voluntariatului. Un mic incident dintr-un mall avea însă să îi perturbe definitiv existența. Un tânăr fermecător o avertizează să nu meargă acasă în acea noapte, căci  nu se află în siguranță. Nu îi propune să meargă cu el, ci doar să nu se întoarcă acasă. În ciuda atracției total inexplicabile pe care o simte față de el, nu avea de gând să dea curs avertismentului lui… cum ar putea??

Dar Sara ar fi trebuit să îl asculte, căci în acea noapte își pierde în mod brutal părinții și timp de cinci ani se chinuie să redevină un om normal, capabil să trăiască viața la fel ca cei de vârsta sa. La 21 de ani doctorii hotărăsc că se poate întoarce în familia ce îi mai rămăsese: mătușa sa, Laura, și verișoara sa, Liana. Doar că Sara nu mai poate vorbi. Din acea noapte tragică, cuvintele au încetat să mai fie rostite, durerea este prea mare.

Deși Sara încearcă să își reia viața, se înscrie la facultate și începe să meargă cu Liana la petreceri, la cursuri, visele pe care le are îi dau de înțeles că ea nu este o tânără obișnuită, ci este urmașa unei preotese dacice, Sarula, care a renunțat la iubirea pentru zeul morții, pentru a scăpa de răzbunarea unei alte zeițe ce se îndrăgostise de el. Dar cum poate Sara face față noilor descoperiri, în care prietenii săi sunt, de fapt, zei, protectori, coșmaruri, zeițe? Ce este ea? Cum își va da seama cine îi este prieten și cine îi este dușman? De ce are atât de multe accidente și cum se face că toate rănile ei, care deși i-au provocat o durere cât se poate de reală, se vindecă atât de repede?

Cartea începe cât se poate de simplu și real. O familie de români, cât de poate de reală și veridică. Fantasticul pune stăpânire pe acțiune treptat, ca niște tentacule ce acaparează tot mai mult teritoriu. Imaginile sunt foarte vii, foarte bine descrise, te transpun în acel nou univers cu ușurință și nici nu îți dai seama că ai parcurs deja jumptate de carte. Scenele romantice sunt cât se poate de pasionale, iar iubirea dintre Sara și Markus îți dă inevitabil fiori.

Sara este un personaj ușor de îndrăgit. Are umor, prospețime, fără să sune fals nici dorința ei de a ajuta. O iubești de la început și te atașezi luptei ei de a afla adevărul și de a-și trăi dragostea. Markus este cuceritorul perfect. Misterios, frumos, puternic, având acea latură întunecată ce atrage fetele bune, din clasicul antagonism fată bună – băiat rău. Dar Markus nu este un băiat rău, este doar o aparență înșelătoare.

Tot ce pot spune este că am fost foarte bucuroasă că am luat ambele volume în același timp, aș fi înnebunit de nerăbdare să îl citesc și pe al doilea. Acțiunea te prinde, fantasticul este foarte bine dozat cât să îi atragă și pe cei ca mine, neobișnuiți cu genul.

Înițial am fost tentată să cataloghez cartea drept YA, dar scenele de luptă, descrierea coșmaruriloro fac mult prea complexă. Marina Neagu creează un univers complex, descrie niște scene ce-ți defilează cinematic în fața ochilor, care depășesc vârsta general acceptată pentru young adult. Iar după ce am citit volumul II, acesta clar nu este dedicat adolescenților care până mai ieri citeau Harry Potter. Așadar, păstrați această carte pentru voi, tineri și adulți, nu este pentru elevii adolescenți.

Cartea se află la un preț extrem de accesibil pe Elefant, chiar este păcat să o ratați. Cu numai 30 de lei puteți lua ambele volume, ce garantat vă vor oferi niște ore de lectură mirifice!

Cu această recenzie am încheiat a doua săptămână din planul meu cu borcanul de lecturi. Pentru că săptămâna trecută am încălcat planul și am citit mai mult decât am plănuit, în detrimentul învățatului, penalizările vor fi dublul valorii cărților citite. Astfel am în borcan 194 de lei, suma economisită pentru lecturile anului 2019, 32 de lei din cele citite în mod normal și restul penalități 😀

Fata dinainte – J. P. Delaney [recenzie]

 

Siguranța și confortul au devenit un lux, pentru care mulți dintre noi nu au resursele necesare să plătească. Unde te afli în siguranță? În propria casă? Dar dacă aceasta tocmai ți-a fost spartă, în mijlocul nopții? Unde te simți confortabil? Acasă? Dar dacă aceasta este locul care îți aduce cel mai mult aminte de Isabel, fetița care a murit înainte ca ea să existe cu adevărat?

Emma și Jane sunt două tinere, care seamănă izbitor, pe care le leagă două lucruri: o dramă personală recentă și faptul că au locuit, la un moment dat, în misterioasa casă One Folgate Street. Poveștile celor două tinere se întrepătrund în timpul povestirii, iar cititorul ajunge să le cunoască treptat, pe fiecare. Doar că la un moment dat, Jane, actuala locatară a casei ajunge să caute indicii prin care să o cunoască pe Emma, fiind extrem de intrigată de florile pe care le găsește în pragul casei, cu un bilet dedicat ei.

One Folgate Street este opera unui arhitect techno-minimalist, marcat de propria sa tragedie, care a creat o casă extrem de modernă, automatizată până în cele mai mici detalii, decorată minimalist și cu o întreagă listă de condiții pentru viitorii locatari. Foarte puțini aplicanți reușesc să treacă de condițiile impuse de proprietar, care, de fapt, le cere să renunțe la cam toate bunurile lor și să își rutineze viața, să și-o disciplineze și să și-o ordoneze. Nu sunt accepte dezordinea, haosul, decorațiunile proprii, animalele de companie și chiar intimitatea. Casa este legată la un sistem inteligent, care monitorizează cele mai mici detalii ale locatarilor, de la dietă, la exerciții fizice, somn și activități zilnice. Periodic aceștia trebuie să completeze un chestionar, pentru a putea refolosi casa. Totul la un pret extrem de mic și de convenabil.

Emma acceptă să se mute aici cu partenerul ei de viață, Simon, ca urmare a jafului căreia i-a fost victimă. Veniturile nu le permiteau o casă mai bună sau mai sigură decât cea veche, iar acolo Emma nu își poate găsi liniștea.

Jane și-a pierdut copilul cu 3 zile înainte de naștere. Toate năzuințele sale se spulberă, iar apartamentul ei nu face decât să îi aducă aminte de aceste eșec. Nici la locul de muncă nu se poate întoarce, căci era deja în concediul de maternitate și ei au angajat pe altcineva în locul ei. Astfel, un apartament impersonal, lipsit de orice amintire, este tot ceea ce crede că o va face să meargă mai departe.

Dar amândouă se îndrăgostesc de excentricul proprietar, care are un mod foarte direct de a le aborda și, într-un mod extrem de straniu, repetă cu ele același scenariu. Când Jane află că Emma a fost ucisă, iar soția arhitectului, care îi semăna și ea la fel de mult ca Emma, a murit în condiții oarecum ciudate, se află în fața unei grele decizii.

Cartea este captivantă, cele două personaje fiind extrem de diferite, în ciuda asemănării fizice. Intriga se complică, iar sfârșitul este absolut minunat. Chiar și titlul capătă noi valențe la sfârșit; vă recomand să citiți totul, până la ultima pagină a cărții. Este o carte ce se citește foarte repede, curiozitatea nelăsându-te să o pui la o parte. Turnurile de situație sunt extrem de interesante și mi-au adus aminte uneori de Fata dispărută.

Cartea se poate găsi, la reducere, pe Libris și Elefant.

Cele trei fiice ale Evei – Elif Shafak [recenzie]

 

„Țara mea natală, Turcia, este o țară-fluviu, nici solidă, nici stabilă”, scria Elif Shafak în secțiunea dedicată mulțumirilor din acest volum. Cele trei fiice ale Evei este o radiografie a femeii moderne din Turcia, aflată la intersecția unor curente principale total opuse, care intră în contact cu Occidentul și încearcă mereu să se situeze între extremele societății sale. Toate acestea sunt privite prin ochii unei turcoaice laice, care trăiește și profesează în Occident, ceea ce adaugă un nou filtru imaginii.

Cele trei fiice ale Evei sunt 3 studente de la Oxford, Credincioasa, Păcătoasa și Nehotărâta, adică egipteanca Mona, iranianca Shirin și turcoiaca Piri, care balansează între credința habotnică a mamei și materialismul cinic al tatălui. Aceasta este eroina principală a cărții, prin intermediul căreia le vom cunoaște și pe celelalte. Toată experiența ei la Oxford este o aducere aminte, prilejuită de un ciudat episod, în care niște cerșetori îi fură poșeta, pe când se îndrepta la o petrecere simandicoasă, alături de fiica sa. Prezentul durează câteva ore: drumul spre petrecere și petrecerea în sine, în timpul căreia Peri își aduce aminte de copilărie, adolescență, familie, plecarea la Oxford, prietenele sale.

Incursiunea în ideea de Dumnezeu este tema principală a cărții, fiind abordată din multe puncte de vedere, dincolo de o anumită religie. Pretextul acestei abrodări este cursul unui profesor charismatic și controversat de la Oxford, profesorul Azur, care anual predă acest curs opțional unui numpr limitat de elevi, pe care îi alege personal, cu ajutorul cărora abordează ideea de Dumnezeu istoric, dogmatic și moral. Pe lângă întreaga acțiune, acesta este câștigul acestei cărți. După ce termini de citit cartea, rămâi cu o mulțime teme de meditație, întrebări și răspunsuri, o bogată bibliografie pentru cei care vor să își adâncească studiul.

Atunci când toți studenții se prezintă la primul curs, fiecare se prezintă prin prisma credinței sale, căci sunt toți conștienți că acela a fost motivul pentru care au fost aleși. Vedem astfel: o catolică practicantă, o mormonă, un ateu convins, activist, o musulmană practicantă, plus încă vreo cinci alți studenți, care își definesc precis religia și modul în care se raportează la ea. Doar Peri se prezintă ca fiind din Istanbul. Ceea ce, într-un fel mai profund, o reprezintă, la fel cum pe ceilalți îi reprezintă religiile lor. Căci religia în Istanbul nu este un bloc unitar, o practica uniformă, ci este rezultatul unor procese îndelungate. De aceea, profesorul o va striga des, după aceea, istanbulito.

Peri este un personaj complex, realist, introvertit, ce-și analizează viața extrem de coerent și drastic. Imaginile ce au marcat-o și pe care le relatează sunt bogate în detalii, pline de vitalitate, ușor să ți le imaginezi pe deplin: prin culori, mirosuri, sunete, senzații. Fantasticul nu este nici el cu totul străin, la fel cum se întâmplă și în alte romane ale lui Elif Shafak, dar el este atât de subtil încât nu se poate spune că este o carte fantastică. Ea este la fel de realistă ca și evenimentele descrise.

Singura mea nemulțumire față de Elif Shafak este aceea că ea fiind laică, nu are niciodată un personaj musulman turc practicant care să nu cadă în derizoriu. Mereu practicanții săi sunt habotnici, caraghioși, ori oameni de la țară, simpli. Sigur, aceste personaje există în societate, nu sunt o pură plăsmuire a imaginației sale, dar după ce îi citești majoritatea cărților, ai putea cădea în capcana să crezi că în tot Istanbulul nu găsești practicanți normali, cu un IQ peste medie și o profesie înaltă.

Este o carte fermecătoare pentru iubitorii culturii turcești, pentru cei interesați de realitățile din Turcia. Seara petrecerii, în timpul în care Peri își aduce aminte toate evenimentele de la Oxford, se petrece în 2016, anul loviturii de stat din Turcia, care a fost cauzată de disensiuni între putere și o grupare religioasă extrem de influentă. La petrecere sunt prezenți reprezentații mai multor categorii: avem un patron de ziar naționalist, un om de afaceri corupt etc. De asemenea, Peri a studiat la Oxford după 9/11, iar prin ochii Monei vedem cum acest eveniment i-a afectat pe musulmanii practicanți, care au fost identificați de ceilalți drept teroriști, vinovați colateral de tot ce se întâmplă. Dar dacă alegeți să ignorați toate aceste detalii, ceea ce nu este greu, ele fiind evidente pentru cei care au mai citit despre aceste subiecte, vă veți bucura de o dezbatere interesantă pe tema existenței lui Dumnezeu, între atei și credincioși.

Cartea poate fi comandată online, la reducere, de pe Elefant.

The Breakdown – B.A. Paris [recenzie]

 

Ce faci când propria ta minte începe să îți joace feste, când memoria ta are aparent niște lipsuri neexeplicabile? Adaugi la acest lucru o crimă ce s-a petrecut la scurt timp după ce tu ai trecut pe lângă mașina victimei, dar din cauza propriei frici nu te-ai dat jos din mașină să verifici de ce staționează acolo, iar apoi afli că victima este o nouă cunoștință, ce ți-a plăcut foarte mult. Iar ingredientul final… mama ta a murit suferind de demenție, ce se instalase foarte devreme, puțin după vârsta ta actuală. Toate acestea sunt ingredientele noului thriller scris de B.A. Paris, autoarea cărții În spatele ușilor închise.

Audible mi-a oferit și luna aceasta o carte la alegere, ca urmare a abonamentului meu. Am ales noul thriller al lui B.A Paris, The Breakdown. Deocamdată nu a fost tradus în limba română, dar cred că urmează curând, având în vedere că În spatele ușilor închise a prins bine la public.

Cele două thrillere ale autoarei nu au kegătură unul cu celălalt, subiectele sunt diferite, deși protagonistele sunt femei. Victime. Ambele reușsesc, prin resurse proprii, să depășească situația și să se salveze. Dar cam acestea sunt singurele asemănări. Dar în timp ce eroina din În spatele ușilor închise era o femeie căsătorită cu un abuzator, ce o șantaja cu abuzurile asupra surorii sale cu sindrom Down, de data aceasta situația este total schimbată.

Cass este o profesoară din suburbii, care după petrecerea de terminare a școlii se întoarce acasă. Deoarece se apropie o furtună, soțul ei iubitor, Matthew, îi spune să nu cumva să vină pe scurtătură, prin pădure, ci să aleagă ruta mai lungă, mai sigură. Dar furtuna o prinde pe drum, abia vede pe unde merge și se gândește că, totuși, 15 minute prin pădure sunt mai sigure decât 45 de minute pe drumul principal. Drumul o înspăimântă teribil, iar când mai are 5 minute până acasă vede o mașină trasă pe dreapta. Este împărțită între dorința de a ajunge cât mai repede acasă, fără ca soțul ei să descopere că nu îi urmase sfatul și datoria pe care o simte de a ajuta persoana oprită în mijlocul furtunii, la marginea drumului izolat, din pădure. Oprește în fața mașinii staționate, dar deși vede că este o femeie la volan, aceasta nu dă nici un semn, nu face semn cu farurile, nu claxonează, nu se dă jos din mașină pentru a cere ajutor. Tocmai lipsa de reacție a acestei femei p face pe Cass să își continuie drumul, hotărâtă să telefoneze poliției sau firmei de tractări auto când ajunge acasă și are semnal la telefon.

Aceasta este însă ultima zi normală din viața lui Cass. A doua zi află că femeia pe care o văzuse în mașină a fost victima unei crime oribile, ca mai apoi să afle că era Jane, cea pe care o întâlnise recent la o petrecere și cu care ieșise la prânz în oraș, pe care o plăcuse atât de mult. Din acea zi vinovăția nu o va părăsi. Cum a putut trece pe lângă mașină și să nu se dea jos să o ajute? Dar dacă a văzut-o criminalul? Dacă acesta acum plănuiește să o omoare și pe ea, pentru a elimina eventuali martori? Dar cum să mprturisească ce a făcut? Toți o vor judeca, o vor considera o persoană oribilă! Cine trece pe furtună pe lângă o mașină avariată și nu îi oferă ajutor?

Matthew, soțul lui Cass, este un bărbat minunat. Sunt căsătoriți de un an și s-a dovedit sprijinul de care Cass avea nevoie după moartea mamei sale. Aceasta suferise de demnție, iar Cass a fost cea care a îngrijit-o, chiar și atunci când mama sa nu o mai recunoștea. La moartea mamei sale Cass s-a trezit o persoană bogată, din senin, ea neavând nici o idee ce avere aveau părinții săi. Acum îi mai avea alături decât pe soțul ei și Rachel, prietena sa din copilărie, pe care părinții ei o considerau ca pe propria lor fiică.

Din acea noapte fatidică viața lui Cass se schimbă. Începe să uite tot mai des, episoade din ce în ce mai importante. Vinovăția o copleșește, iar telefoanele anonime, în care nu aude nimic, dar care revin obsesiv, nu fac decât să îngreuneze situația. Doctorul îi pune verdictul de demenție instalată prematur, iar medicația datî de el o face să uite de tot și toate. Până într-o zi, când o mică informație îi răstoarnă universul…

Varianta audio a acestei cărți este cu adevărat impresionantă. Povestirea la persoana I, detaliile, fac ca boala să fie aproape palpabilă. Este foarte ușor să identifici vocea naratoarei cu vocea personajului principal, simțind cu toate simțurile frica, nesiguranța și vinovăția lui Cass. Iar turnura este cu adevărat remarcabilă.

Abia aștept să fie tradusă și la noi această carte!

Te vad – Clare Mackintosh [recenzie]

 

Cine a spus că rutina ucide, nu cred că se referea la modul cât de poate de practic. Dar pe vremea când aceste vorbe erau rostite, viața noastră nu era atât de publica, nu eram atât de dependenți de tehnologie… aceeasi tehnologie care este atât de benefică, te poate transforma într-o victimă într-o secundă.

Zoe Walker este femeia obișnuită a secolului nostru, mamă a doi copii, aflată într-o nouă și neașteptată relație cu ziaristul Matt. Lucrează la o firmă de imobiliare, pentru un șef anost și aspru de când îi refuzase avansurile și, pentru a-și suplimenta veniturile ține contabilitatea pentru prietena și vecina sa, Melissa. Merge la serviciu mereu pe aceeași rută, stă în același vagon, pe același scaun, dacă este posibil. Viața ei curge domol, doar cei doi copii ai săi, ce ies din adolescență și se pregătesc pentru viața de adult dându-i bătăi de cap. Până într-o zi…

Într-o zi își vede poza la anunțurile de mica publicitate, în secțiune serviciilor erotice premium… Poza nici măcar nu este cea mai bună poză a ei, nici măcar nu se uita la obiectiv, observă ea… Deși familia ei ia totul ca pe o glumă și  încearcă să o convingă că nu este ea cea din poză, sentimentul că ceva nu este în regulă nu îi dă pace. Când însă descoperă că victima unei crime a fost și ea într-un anunț similar, își dă seama că nu este o glumă, ci este un plan macabru. Faptul că aproape cade în fașa metroului și este salvată de un străin o impulsionează să găsească răspunsuri. Însă nimeni nu este dispus să îi dea atenție, căci anchetatorul crimei nu vede nici o legătură. Totul până ce Kelly Swift, polițistă la departamentul transporturi hotărăște că nu este o coincidență și își începe propriile cercetări. Dar Kelly are proprii demoni ai trecutului cu care luptă, ceea ce îi îngreunează misiunea.

Te văd este un thriller plin de acțiune, în care suspiciunea cade pe toate personajele, mai puțin pe cele vinovate, așa cum se dovedește. Ca și în viața reală, cu toții avem propriile secrete, ceea ce ne face să îi bănuim pe rând, pe toți. Doar tenacitatea lui Kelly și ambiția de a se revanșa pentru trecut duc la rezolvarea cazului… sau așa crezi până la ultima pagină, când descoperi cu totul altceva, ametești si rămâi așa. Nu trageți cu ochiul la ultima pagină, veți strica o bunătate de carte.

Deși este relativ groasă, 493 de pagini, acțiunea curge rapid, detaliile sunt suficiente pentru a contura credibil personajele, fără însă a ne încărca mintea inutil. Curiozitatea de a descoperi făptașul te face să citești cartea ultra rapid. M-a impresionat, de asemenea, felul în care poți relaționa cu o astfel de acțiune. Extrem de mulți oameni fac naveta către servici, sau se rutinizează de-a lungul timpului, indiferent dacă este vorba de mersul la servici, ieșitul cu copilul în parc, mersul la cumpărături sau distracția.

Cât de sigur te poți simți când tot ce se află în jurul nostru oferă informații despre noi? Camerele de supraveghere sunt montate pentru siguranța noastră, dar ele pot oferi informații și celor cu intenții mai puțin bune. Informațiile pe care le oferim cu atâta generozitate pe rețelele de socializare, disponibile multor străini, ne pot face vulnerabili. Dar unde tragem linia între ce este normal și acceptabil, ce este paranoia și ce este inconștiență? Toate acestea sunt subiecte de meditație propuse de Clare Mackintosh în noua sa carte. Deși este total diferită față de Te las să pleci, cartea sa anterioară, mi-a plăcut la fel de mult.

Cartea este disponibilă, ca de obicei, cu reducere și transport gratuit pe Libris, și, dacă așteptați ziua săptămânii în care pe Elefant este activ codul BOOKS50, o puteți lua la o super reducere (ca mine).

Viata dubla la Venetia – Monica Ramirez [recenzie]

 

Dragostea își găsește împlinirea, chiar dacă așteaptă o jumătate de mileniu pentru ca persoanele potrivite să de adune pe un tărâm feeric, în plin carnaval și să își rejoace rolurile. Când expresia „parcă îl știu de mult, deși sigur nu l-am întâlnit niciodată” nu este doar un sentiment subtil, ci o forță care îți ghidează pașii și printr-un lanț nesfârșit de coincidențe și potriveli, ajungi să împlinești povestea de dragoste a unei femei care a locuit acum 500 de ani pe un alt continent…

Prima săptămână a acestui an mi-a adus drept provocare să citesc și să scriu despre cartea Monicăi Ramirez, Viață dublă la Veneția. Ceea ce înițial, atunci când am extras biletul m-a incitat, acum, după ce am citit-o dintr-o suflare, mă bucură enorm. Chiar am început anul 2018 cum nu se putea mai bine, cu un roman de sine stătător al Monicăi, foarte atrăgător, bine scris, după cum ne-a obișnuit autoarea, ce are în doze optime: romantism, acțiune, mister și un pic de fantezie, cât să îi dea acestuia savoarea necesară.

Kate ajunge la Veneția, împinsă de visele tot mai frecvente din ultima vreme, vise ce îi tulbură existența liniștită de proprietară a unui magazin de antichități din Baton Rouge, Louisiana. Sub pretextul că ar vrea să participe la Carnavalul de la Veneția și să facă unele achiziții pentru magazinul său de antichități, aceasta dorește să vadă ce anume o atrage atât de mult spre acel oraș, ce înseamnă toate acele viziuni pe care le are de ceva vreme, dar care sunt tot mai intense în ultima vreme.

Ajunsă la Veneția, se pare că destinul i-l scoate frecvent în cale pe Patrick, venit și el la Veneția tot cu scopul de a-și potoli viziunile frecvente. În fapt, toate personajele care vor juca roluri cheie în intriga romanului au momente scurte în care personaje misterioase le apar în viziuni din trecut.

După ce Kate intră în posesia unui superb colier cu topaz, totul în jurul ei se transformă în haos, mai multe persoane fiind extrem de interesate să devină noii proprietari ai acestuia. Dar cine este Patrick? De ce apare mereu când are nevoie de el? Vrea să o protejeze, sau este încă o persoană care dorește colierul? De ce i se pare atât de familiar? Cine este femeia pe care o vede mereu în acele viziuni? De ce i se pare Veneția atât de familiară, când, de fapt, este prima dată când vine aici?

Viață dublă la Veneția spune, în paralel, povestea a două femei ce seamănă ca două picături de apă, dar pe care le despart 500 de ani și jumătate de planetă. În timp ce Caterina este fiica unui nobil Venețian, Kate este o americancă get-beget. Povestea se întretaie minunat, fără să devină obositoare pendulările între trecut și prezent. Intriga de desfăsoară alert, fără să trebuiască însă să faci eforturi pentru a ține minte detalii, cu teama că altfel pierzi firul acțiunii. O lectură extrem de plăcută, pe care am parcurs-o într-o singură seară. Pur și simplu nu am mai putut lăsa cartea din mână după ce am început-o, iar ultimele pagini au zburat pur și simplu, din nerăbdarea de a vedea deznodământul.

Deși povestea are o doză de fantezie, aceasta nu este niciodată forțată, nu pare nicidecum ridicolă, ci doar sporește romantismul poveștii. Nu ne dorim toți ca dragostea pe care o întâlnim să fie „menită să se întâmple”, „scrisă în stele”, „o aliniere perfectă a constelațiilor”? Viață dublă la Veneția nu face decât să ne dea motive să visăm în continuare la o astfel de poveste de dragoste!

După cum scriam în planul meu pe 2018, în fiecare săptămână voi citi o carte, despre care scriu pe blog. Dacă reușesc până la sfârșitul spăptămânii acest lucru, voi depune în borcanul cu bilețele și suma plătită pe carte, ca fond de economii. Dar cum eu această carte am cumpărat-o ca făcând parte din setul complet de autor de pe Librex, voi pune deoparte prețul pe care ea îl are în acest moment pe site, 18 ron.

Porecla – Jhumpa Lahiri [recenzie]

Poate numele să îți determine soarta, alegerile, felul în care te vei simți tot restul vieții? Poate o alegere simplă să hotărască în locul tău ce vei realiza în viață? Dacă numele tău este atât de unic, se pare că uneori are această putere devastatoare…

Porecla este romanul de debul al scriitoarei americane, cu origini bengaleze, Jhumpa Lahiri. Aceasta a apărut în două ediții în limba română, întâi împreună cu ziarul Cotidianul și recent în colecția Babel, a editurii Nemira. Toate cărțile scrise de această autoare au legătură, într-un fel sau altul cu subiectul imigrării, a străinului ce trebuie să se adapteze într-o țară nouă și fundamental diferită față de cea de origine. Ea însăși provenită dintr-o familie de imigranți bengalezi, subiectul are o importanță și relevanță specială, fiind totul foarte personal.

Subiectul romanului este Gogol Ganguli, fiul unor tineri imigranți indieni în Statele Unite. Tatăl său, Ashoke Ganguli vine cu o bursă de studii la prestigioasa universitate MIT din Statele Unite, însoțit de tânăra sa soție, Ashima. Dar ideea romanului vine din propria experiență a autoarei. Jhumpa nu este nume său adevărat, ci doar o poreclă, pusă de educatoarea de la grădinița la care mergea, căreia îi era imposibil să îi pronunțe numele adevărat, Nilanjana. Ea avea să scrie despre acest lucru, mai târziu „Am fost mereu atât de rușinată de numele meu… simți că provoci cuiva durere doar prin faptul că ești cine ești.”

Ashoke Ganguli este inspirat de bunicul său să citească autorii ruși, ceea ce o și face. Însă, în timp ce se afla în tren, citind Mantaua, de Nikolai Gogol, trenul deraiază și sute de persoane își pierd viața, ca urmare a teribilului accident. Acesta, fiind la ultimul vagon abia supraviețuiește, fiind găsit ținând în mână o pagină din carte. Timp de un an este imobilizat la pat, supraviețuirea lui fiind considerată un miracol, iar amintirea accidentului îl va urmări întreaga viață.

Ajuns în Statele Unite, cu soția sa, în momentul în care soția sa aduce pe lume un băiețel, este de acord ca bunica Ashimei să stabilească numele copilului, căci ea a pus numele tuturor nepoților ei. Aceștia duc o viață tradițională indiană, chiar dacă se află în Statele Unite, au prieteni familii bengaleze, la fel ca ei, majoritatea chiar din Calcutta, de unde erau și ei, Ashima se îmbracă mereu în sari, extrem de rar in salwar kameez, dar niciodata în haine occidentale, gătesc mâncare tradițională și trăiesc cu dorul de casă, de familie. Legăturile lor cu locurile natale și familia de origine sunt extrem de puternice. Așadar ei așteaptă ca scrisoarea bunicii să ajungă în Statele Unite, cu numele ales în secret, despre care nimeni altcineva nu știe. În India este un obicei comun ca un copil să primească un nume oficial, ce va fi trecut în acte, la școală, pe diplome și un nume de alint, drăgăstos, pe care îl va folosi mereu în relațiile cu cei apropiați. Întotdeauna numele oficial reprezintă o calitate sau un nume demn, în timp ce numele de alint poate fi total nesemnificativ.

Cum scrisoare bunicii întârzie să ajungă, la externarea din maternitate, cei doi cad de acord, ca pentru moment, sa îi pună un nume de alint, care va fi trecut în acte și schimbat atunci când scrisoarea bunicii va sosi. Tatăl său dorește să îi dea numele scriitorului rus Gogol, cel care îi marcase viața, iar Ashima nu vede nimic rău în asta, este de fapt, un nume de alint, care nu contează. Dar scrisoarea nu va ajunge niciodată, iar starea de sănătate a bunicii se deterioarează, astfel încât ea nu își mai aduce aminte nici măcar de Ashima, nici pomeneală de numele trimis în plic în State. Astfel, Gogol va rămâne cu acest nume mult timp. El ajunge să fie strigat așa de toată lumea.

Fiind mic, nu vede nimic rău în a fi strigat Gogol și chiar dacă înainte de a începe școala părinții îi schimbă numele oficial în Nikhil, acesta dorește să i se spună Gogol, iar directoarea, neînțelegând prea bine cum stau lucrurile cu numele de alint și cele oficiale în tradiția bengaleză, ignoră cerința tatălui de a fi trecut în catalog drept Nikhil Ganguli și îl va trece Gogol.

Pe măsură ce Gogol crește, și oroarea lui față de nume crește. Începe să se simtă rușinat, refuză să socializeze cu ceilalți copii din pricina numele. Are mereu impresia că toți abia așteaptă să îl ridiculizeze. Când află că nici măcar pe scriitorul folosit drept inspirație pentru numele său nu îl chema Gogol, ci Nikolai, Gogol fiind o prescurtare a numelui său de familie, se simte copleșit de unicitatea numelui său. El și sora lui, Sonia, fac parte din prima generație de bengalezi născuți în Statele Unite, legăturile lor cu India sunt vagi. Familia lor este reprezentată de alte familii de bengalezi imigranți, dar mâncarea lor preferată este cea americană, nu cea indiană, se îmbracă precum colegii lor, încep să sărbătorească Crăciunul, fiind mult prea puțin interesați de sărbătorile părinților lor.

Scena în care Gogol învață la școală despre Nikolai Gogol este dureros de citit. Simți cu adevărat cum povara numelui este dureroasă pentru copil, realizezi cum un moft al părinților, o glumă a lor, ori desconsiderarea acestei chestiuni, poate avea repercursiuni atât de grave asupra unui copil.

Porecla nu este doar despre nume. Este o analiză extrem de realistă asupra încercărilor familiilor de imigranți, atunci când pleacă pe acest drum. Cum alegerea părinților va determina viitorul copiilor, fericirea lor. Cât de greu este să îți păstrezi valorile și cultura într-o țară străină. Este o incursiune frumoasă în cultura bengaleză, în viața comunităților minoritare.

Aceasta este o carte care merită citită, mai ales dacă v-a plăcut Distanța dintre noi.

În 2006 cartea a fost ecranizată, sub numele de The Namesake – Puterea numelui, în limba română, având un rol secundar chiar și scriitoarea.

Ce si cum voi citi in 2018?

Ultimele luni ale lui 2017 mi-au adus o mulțime de cărți bune și lecturi savuroase. Bine, curierul mi le-a adus, pe majoritatea, ca să fiu sinceră. De obicei, fiecare dintre ele este o fereastră către noi titluri pe care mi le-aș dori. Dacă mi-a plăcut autorul, cu siguranță vreau să îi citesc și celelalte titluri, ori dacă mi-a plăcut genul, voi căuta și altele sau primesc recomandări în acest sens. Astfel, lista de lectură niciodată nu se scurtează, indiferent câte titluri am tăiat de pe ea. Cum anul acesta mă pregătesc pentru un examen, cel puțin primele 7 luni vreau să le dedic învățării.

Astfel că mi-am propus pentru anul 2018 să citesc o carte pe săptămână, despre care scriu obligatoriu pe blog, indiferent cât de mult sau de puțin mi-a plăcut. Am făcut un borcan în care am pus bilețele cu toate cărțile pe care le am deja acasă și pe care mi-aș dori să le citesc. Lunea trag un bilețel și toată săptămâna voi citi acea carte și voi scrie despre ea pe blog. Dacă până duminică reușesc să postez pe blog, voi pune în borcan și suma de bani pe care am dat-o pe carte, care vor constitui fond de investiții în cărți pe 2019. Astfel, pe Goodreads mi-am propus 52 de cărți pe acest an.

Ce cărți voi citi? Păi în acest moment mai am vreo 30 de cărți tentante pe care le-am cumpărat de când am deschis blogul, autori români și străini, cam în proporții egale. Numele lor se află deja în borcan. Evident, voi continua să cumpăr acele cărți care mi se par interesante pe baza recomandărilor pe care le găsesc pe alte bloguri sau pagini de facebook. Și nu o să îmi refuz plăcerea ca din când în când să merg pur și simplu în librărie și să cumpăr cărți despre care nu știu nimic, dar mă atrag titlul și coperta. Aștept cu nerăbdare noile lansări de carte ale autorilor mei preferați, ce se anunță în 2018 și cred că Bookfest, primul târg mare ce urmează anul acesta va aduce câteva titluri noi.

Cărțile audio nu vor intra în sistemul acesta de o carte pe săptămână, căci întotdeauna le ascult în momente în care nu aș putea să citesc o altă carte sau aș putea să învăț, deci nu va trebui să împartă timpul. Deocamdată ascult The Breakdown, de B A Paris, cea care a scris În spatele ușilor închise.

Vă doresc un an minunat, plin de lecturi și experiențe inedite!