Fata dinainte – J. P. Delaney [recenzie]

 

Siguranța și confortul au devenit un lux, pentru care mulți dintre noi nu au resursele necesare să plătească. Unde te afli în siguranță? În propria casă? Dar dacă aceasta tocmai ți-a fost spartă, în mijlocul nopții? Unde te simți confortabil? Acasă? Dar dacă aceasta este locul care îți aduce cel mai mult aminte de Isabel, fetița care a murit înainte ca ea să existe cu adevărat?

Emma și Jane sunt două tinere, care seamănă izbitor, pe care le leagă două lucruri: o dramă personală recentă și faptul că au locuit, la un moment dat, în misterioasa casă One Folgate Street. Poveștile celor două tinere se întrepătrund în timpul povestirii, iar cititorul ajunge să le cunoască treptat, pe fiecare. Doar că la un moment dat, Jane, actuala locatară a casei ajunge să caute indicii prin care să o cunoască pe Emma, fiind extrem de intrigată de florile pe care le găsește în pragul casei, cu un bilet dedicat ei.

One Folgate Street este opera unui arhitect techno-minimalist, marcat de propria sa tragedie, care a creat o casă extrem de modernă, automatizată până în cele mai mici detalii, decorată minimalist și cu o întreagă listă de condiții pentru viitorii locatari. Foarte puțini aplicanți reușesc să treacă de condițiile impuse de proprietar, care, de fapt, le cere să renunțe la cam toate bunurile lor și să își rutineze viața, să și-o disciplineze și să și-o ordoneze. Nu sunt accepte dezordinea, haosul, decorațiunile proprii, animalele de companie și chiar intimitatea. Casa este legată la un sistem inteligent, care monitorizează cele mai mici detalii ale locatarilor, de la dietă, la exerciții fizice, somn și activități zilnice. Periodic aceștia trebuie să completeze un chestionar, pentru a putea refolosi casa. Totul la un pret extrem de mic și de convenabil.

Emma acceptă să se mute aici cu partenerul ei de viață, Simon, ca urmare a jafului căreia i-a fost victimă. Veniturile nu le permiteau o casă mai bună sau mai sigură decât cea veche, iar acolo Emma nu își poate găsi liniștea.

Jane și-a pierdut copilul cu 3 zile înainte de naștere. Toate năzuințele sale se spulberă, iar apartamentul ei nu face decât să îi aducă aminte de aceste eșec. Nici la locul de muncă nu se poate întoarce, căci era deja în concediul de maternitate și ei au angajat pe altcineva în locul ei. Astfel, un apartament impersonal, lipsit de orice amintire, este tot ceea ce crede că o va face să meargă mai departe.

Dar amândouă se îndrăgostesc de excentricul proprietar, care are un mod foarte direct de a le aborda și, într-un mod extrem de straniu, repetă cu ele același scenariu. Când Jane află că Emma a fost ucisă, iar soția arhitectului, care îi semăna și ea la fel de mult ca Emma, a murit în condiții oarecum ciudate, se află în fața unei grele decizii.

Cartea este captivantă, cele două personaje fiind extrem de diferite, în ciuda asemănării fizice. Intriga se complică, iar sfârșitul este absolut minunat. Chiar și titlul capătă noi valențe la sfârșit; vă recomand să citiți totul, până la ultima pagină a cărții. Este o carte ce se citește foarte repede, curiozitatea nelăsându-te să o pui la o parte. Turnurile de situație sunt extrem de interesante și mi-au adus aminte uneori de Fata dispărută.

Cartea se poate găsi, la reducere, pe Libris și Elefant.

Viata dubla la Venetia – Monica Ramirez [recenzie]

 

Dragostea își găsește împlinirea, chiar dacă așteaptă o jumătate de mileniu pentru ca persoanele potrivite să de adune pe un tărâm feeric, în plin carnaval și să își rejoace rolurile. Când expresia „parcă îl știu de mult, deși sigur nu l-am întâlnit niciodată” nu este doar un sentiment subtil, ci o forță care îți ghidează pașii și printr-un lanț nesfârșit de coincidențe și potriveli, ajungi să împlinești povestea de dragoste a unei femei care a locuit acum 500 de ani pe un alt continent…

Prima săptămână a acestui an mi-a adus drept provocare să citesc și să scriu despre cartea Monicăi Ramirez, Viață dublă la Veneția. Ceea ce înițial, atunci când am extras biletul m-a incitat, acum, după ce am citit-o dintr-o suflare, mă bucură enorm. Chiar am început anul 2018 cum nu se putea mai bine, cu un roman de sine stătător al Monicăi, foarte atrăgător, bine scris, după cum ne-a obișnuit autoarea, ce are în doze optime: romantism, acțiune, mister și un pic de fantezie, cât să îi dea acestuia savoarea necesară.

Kate ajunge la Veneția, împinsă de visele tot mai frecvente din ultima vreme, vise ce îi tulbură existența liniștită de proprietară a unui magazin de antichități din Baton Rouge, Louisiana. Sub pretextul că ar vrea să participe la Carnavalul de la Veneția și să facă unele achiziții pentru magazinul său de antichități, aceasta dorește să vadă ce anume o atrage atât de mult spre acel oraș, ce înseamnă toate acele viziuni pe care le are de ceva vreme, dar care sunt tot mai intense în ultima vreme.

Ajunsă la Veneția, se pare că destinul i-l scoate frecvent în cale pe Patrick, venit și el la Veneția tot cu scopul de a-și potoli viziunile frecvente. În fapt, toate personajele care vor juca roluri cheie în intriga romanului au momente scurte în care personaje misterioase le apar în viziuni din trecut.

După ce Kate intră în posesia unui superb colier cu topaz, totul în jurul ei se transformă în haos, mai multe persoane fiind extrem de interesate să devină noii proprietari ai acestuia. Dar cine este Patrick? De ce apare mereu când are nevoie de el? Vrea să o protejeze, sau este încă o persoană care dorește colierul? De ce i se pare atât de familiar? Cine este femeia pe care o vede mereu în acele viziuni? De ce i se pare Veneția atât de familiară, când, de fapt, este prima dată când vine aici?

Viață dublă la Veneția spune, în paralel, povestea a două femei ce seamănă ca două picături de apă, dar pe care le despart 500 de ani și jumătate de planetă. În timp ce Caterina este fiica unui nobil Venețian, Kate este o americancă get-beget. Povestea se întretaie minunat, fără să devină obositoare pendulările între trecut și prezent. Intriga de desfăsoară alert, fără să trebuiască însă să faci eforturi pentru a ține minte detalii, cu teama că altfel pierzi firul acțiunii. O lectură extrem de plăcută, pe care am parcurs-o într-o singură seară. Pur și simplu nu am mai putut lăsa cartea din mână după ce am început-o, iar ultimele pagini au zburat pur și simplu, din nerăbdarea de a vedea deznodământul.

Deși povestea are o doză de fantezie, aceasta nu este niciodată forțată, nu pare nicidecum ridicolă, ci doar sporește romantismul poveștii. Nu ne dorim toți ca dragostea pe care o întâlnim să fie „menită să se întâmple”, „scrisă în stele”, „o aliniere perfectă a constelațiilor”? Viață dublă la Veneția nu face decât să ne dea motive să visăm în continuare la o astfel de poveste de dragoste!

După cum scriam în planul meu pe 2018, în fiecare săptămână voi citi o carte, despre care scriu pe blog. Dacă reușesc până la sfârșitul spăptămânii acest lucru, voi depune în borcanul cu bilețele și suma plătită pe carte, ca fond de economii. Dar cum eu această carte am cumpărat-o ca făcând parte din setul complet de autor de pe Librex, voi pune deoparte prețul pe care ea îl are în acest moment pe site, 18 ron.

Secrete și minciuni – Nora Roberts [recenzie]

 

Când tot universul tău se prăbușește și viața ta se dovedește a fi o minciună, în care singurul care nu știe adevărul ești tu, pentru că ai refuzat să pui prea multe întrebări, de frica răspunsurilor, te retragi acasă, pentru a te recompune și a-ți reconstrui viața.

Shelby este o tânără din sud, crescută într-o familie mare și frumoasă, dintr-un orășel de munte. Avea vise și planuri, care îi sunt date peste cap de Richard, care o face, într-o perioadă foarte scurtă, să renunțe la tot și să îl urmeze prin toată țara. Dar magia lui Richard durează puțin, căci după o căsătorie pe fugă în Las Vegas, acesta devine un om rece cu noua lui soție, care niciodată nu se poate ridica la nivelul așteptărilor sale. El își dorește o femeie sofisticată, în timp ce Shelby este o superbă roșcată sudică, ce nu se potrivește cu lumea în care Richard vrea să o introducă. Urmează ani de abuz verbal din partea lui, dar după nașterea lui Callie, fiica ei, ce îi seamănă perfect, ea nu este dispusă să plece și să riște să o piardă. Însă într-o zi pierde totul. Ziua în care niște polițiști o anunță în pragul casei pe care o urăște, că soțul ei este mort, ca urmarere a unui accident nautic. Tot atunci află că soțul ei nu este omul bogat de afaceri, ci că are datorii ce depășesc orice proprietate aflată pe numele său.

Pentru Shelby începe o lungă luptă cu datoriile, în timpul căreia află lucruri tulburătoare despre soțul ei, despre multiplele sale identități, despre faptul că ar putea fi un hoț și un criminal. Ce poate face singură în această situație? Ea vinde tot ce poate vinde din ce avea soțul ei și află că mare parte din bijuteriile sale sunt false. La fel ca viața ei. Nu îi rămâne decât să se întoarcă în singurul loc unde se simte iubită și protejată, în orașul ei natal, la familia ei pe care o iubește. Dar problemele se mută în oraș o dată cu ea, căci trecutul lui Richard nu este la fel de mort precum ar vrea acesta să se creadă, iar oamenii dubioși din jurul lui Richard o urmăresc, pentru a da de banii și bijuteriile ce se presupune că le furase fostul ei soț.

Shelby se regăsește pe ea, cea pe care o uitase după căsătoria cu Richard și ăși găsește dragostea. Dar cu o fetiță în brațe, o datorie imensă și niște persoane care mor în jurul ei, nu este dispusă să se avânte într-o relație serioasă foarte curând.

Am văzut cartea la Anca și mi-a atras atenția. Nu mai citisem o carte de Nora Roberts de aproape 20 de ani . Nici nu îmi aduc aminte exact ce am citit, eram prin clasele a VIII-a sau a IX-a când le-am citit, aproape că nici nu se pune că le-am citit pe atunci, aș putea cu siguranță să le recitesc fără nici o licărire de aducere aminte. Pentru că este la fel de populară acum, așa cum era când eram eu copil, am fost tentată să citesc ceva de ea, dar faptul că am găsit cartea în format audio Audible m-a făcut să nu mai stau pe gânduri. Astfel că 16 ore am ascultat accentul sudic al lui Shelby. Acesta a fost detaliul care m-a făcut să termin cartea în numai 3 zile. Nu știu dacă aș fi avut răbdarea de a citi cartea până la capăt

Nora Roberts știe să scrie o carte bună, nu există îndoială. Nu degeaba are o carieră de aproape 40 de ani și peste 200 de cărți, vândute în milioane de exemplare în toată lumea. Secrete și minciuni are o intrigă bine închegată, suspans, romantism, personaje diverse, pitorești. Doar că mie mi s-a părut puțin clișeică, am intuit de la început adevărul, nu m-a surprins cine știe ce. Detaliile arhitecturale deveneau uneori obositoare și numai faptul că se duceau la Griff acasă mă făcea să dau ochii peste cap, căci urmau câteva minute bune de descrieri ale mobilei, ale pereților etc. Chiar și în timp ce Shelby și Griff își petrec primele momente intime în casa lui, scena este întreruptă pentru alte câteva detalii arhitecturale. Dar, per ansamblu, este o carte plăcută, care îți insuflă dor de casă, de familie, de a te simți protejat alături de cei dragi. Coperta ediției în limba română este foarte potrivită subiectului. Am pus și coperta în engleză, deoarce aceea este folosită pentru a face reclamă cărții audio pe Audible.

Dulciuri amare – Roopa Farooki [recenzie]

 

Când minciunile se rostogolesc de la o generație la alta, de ai putea crede că sunt ereditare, adevărul nu pare a fi soluția salvatoare, căci ar zdrucina prea multe vieți. Ce începe ca o minciună de conveniență, menită să ofere un viitor mai bun se transformă într-un bulgăre ce se mărește și depășește zidurile unei singure familii. Cu toate acestea, Dulciuri amare nu este despre minciună… nu doar despre minciună.

Roopa Faruki, scriitoare britanică, de origine pakistaneză, își începe povestea în Bangladesh, în anul 1950. Încadrarea în timp nu este aleatorie, ci aș putea spune că este definitorie pentru soarta Hannei, cea care pornește acest bulgăre de minciuni. În 1950 Bangladeshul se afla într-o uniune cu Pakistanul și întreaga zonă fremăta după încheierea epocii coloniale britanice din 1947. Întregul Bengal căuta să-și găsească o cale independentă, noi țări se formau, unele regiuni își luau avântul, în timp ce altele se scufundau mai rău în sărăcie. Familia Hannei este expresia acestei lupte pentru supraviețuire.

Henna este fiica unui negustor viclean, ce încerca să-și mărite fata cu profit. Astfel el ticluiește un plan de a o mărita cu un tânăr bogat, ce studiase în Anglia, exponentul bunăstării. Dar acesta își exprimase clar dorința de a se căsători cu o tânără intelectuală, care să îi împărtășească dragostea pentru sonetele englezești, tenis, discuții intelectuale. Cu ajutorul tatălui său, Henna, actriță înnăscută, reușește să treacă în fața familiei lui Rashid / Ricky Karim drept candidata ideală.

Rashid/Ricky este tânăr și își dorește să studieze și să trăiască în Anglia. Nu se identifică cu locurile natale, singura lui dorință este să trăiască într-o țară „civilizată”, precum Anglia. De aceea nu își dorește să se căsătorească cu o fată simplă și needucată. Dar surpiza pe care o are în noaptea căsătoriei sale cu Henna, cea care îi recitase sonete învățate cu greu, care se măritase pentru a nu trebui să meargă la școală, care era mai mică decât lăsase să se înțeleagă tatăl său, este cât se poate de neplăcută. Nici nu consumă căsătoria cu ea decât după ce aceasta împlinește o vârstă acceptabilă.

Ricky se recunoaște înfrânt de Henna și de soartă și se conformează noii sale realități. Se debarasează de numele de Ricky și redevine Rashid, cap de familie, dar străin în propria sa casă. Părinții lui o iubesc pe Henna, care știe să se facă plăcută de ei. Când aceasta dă naștere unei fete, Shona, sau Goldie, Rashid simte că are pentru ce să trăiască. Visează ca măcar ea să îi ducă visul mai departe, căci se dovedește că este singurul copil pe care Henna poate să îl facă (după câteva vizite la o clinică unde se asigură de acest lucru). Dar după nașterea fetei sale, relația dintre el și Henna se deteriorează și mai tare, devenind niște străini ce păstrează niște aparențe de dragul presigiului familiei.

Însă Shona nu este dispusă să urmeze visul academic al tatălui său, se îndrăgostește și după o relație ascunsă, de câțiva ani, cu un tânăr pakistanez, în ziua absolvirii facultății, se căsătorește pe ascuns și fuge în Anglia. Ajunge în țara visată de tatăl său, dar nu pe calea visată de el, la studii, ci măritându-se cu un bărbat a cărui singură avere este un clips de aur cu care își ține legați puținii bani. Astfel Shona trece de la traiul lipsit de griji, oferit de o familie înstărită, la traiul auster, într-o cămăruță sărăcăcioasă, deasupra cofetăriei unde se angajează soțul său. Acest pas al său îi redă libertatea tatălui său, care poate din nou trăi pentru el, redevine Ricky și își începe viața dublă, între Anglia și Bangladesh.

De acum povestea începe să fie cu adevărat intersantă, căci vedem cum acele prime minciuni își pun amprenta pe existența personajelor noastre, chiar dacă ele se află acum la câteva mii de km distanță de casă, se întrepătrund cu alte și alte minciuni, menite și ele să mascheze o situație sau alta. Povestea continuă până ce gemenii lui Shona, născuți în Anglia ajung studenți și minciunile îi ajung din urmă, împletindu-se cu propriile lor minciuni.

Este o carte emoționantă despre devenire, despre cunoașterea de sine, despre identitate și sentimentul de neapartență. Ricky este străin în propria lui țară, căci nu se identifică cu ceea ce îl înconjoară. Shona este străină în Anglia, țara pe care o alege pentru a-și forma familia și își crește copiii ca pe niște englezi, ca să prevină ca ei să se simtă niște străini. Doar că aceștia realizează în adolescență că rădăcinile lor bengaleze îi face speciali și adoptă accentul specific bengalez în mod artificial. Este o carte despre dragoste, în toate formele sale. Fiecare dintre ei își va găsi împlinirea în dragoste prin căi diferite, dar niciodată ușor sau simplu.

Este o carte care merită citită, de care îți vei aduce aminte mult timp după aceea. Alături de Distanța dintre noi, conturează o lume străină nouă, dar fermecătoare.

 

Rochia aurie – Theo Anghel [recenzie]

 

Într-o lume extrem de pragmatică și rece ți-e greu să crezi în iubirea providențială, ce te salvează într-un moment critic și îți cutremură existența până la temelii. Cum poți să crezi că sufletul tău pereche vine sub forma unui salvator fermecător și misterios, frumos, bogat și cu toate calitățile la care ți-e frică și să speri? Aceasta este misiunea Anei, eroina din Rochia aurie, să descopere că aceste lucruri se întâmplă și în realitate, nu doar în filme și cărți.

Ana Simion este o tânără ce își croiește drum în viață singură, din propria sa alegere. După o copilărie marcată de răceala mamei sale, care i-a oferit totul, mai puțin afecțiune, ca urmare a despărțirii de tatăl ei, Ana preferă singurătatea. Are două prietene, Mara și Irene, dar care îi cunosc limitele pe care și le-a impus și nu o sufocă. Însă la insistențele Marei, Ana acceptă invitația la cină a unui cunoscut de-al lui Robert, iubitul Marei. Ce ar fi trebuit să fie o ieșire din cochilia sa, din zona sa de confort, se transformă într-o tentativă de viol, căci cel cu care se întâlnește este, de fapt, de o nerușinare crasă, iar atunci când este refuzat devine agresiv. Este momentul ideal de a fi salvată de un cavaler. Fără armură strălucitoare, dar la fel de cuceritor.

Universul Anei se transformă după ce îl întâlnește pe Mason, salvatorul misterios de la restaurant. Aceasta își dorește să îl întâlnească din nou, amintirea lui rămânând la fel de puternică și după luni de zile scurse de la acea unică întâlnire. Dar Mason nu este un bărbat simplu, iar tot ceea ce urmează o surprinde pe Ana și o face să descopere o iubire de care nu se credea capabilă. Aceasta intră în viața complicată a lui Mason, îi cunoaște familia, bogată, dar complicată și, aparent, măcinată de un secret pe care nimeni nu este dispus să îl împărtășească. Oare poate Ana să își găsească locul în lumea lui Mason?

Theo Anghel este cunoscută pentru seria sa Am murit, din fericire! Dar cum este fantasy și serie, pe deasupra, am avut multe ezitări să o încep. Am luat primul volum, dar am cam amânat să o citesc, la fel ca și seria Nemuritor. Le amân pentru că sunt fantasy și pentru că sunt serii, adică este un fel de angajament pe care ți-l iei. Când am văzut prima dată această carte, care este de sine-stătătoare, mi-am zis ca este ocazia perfectă de a o cunoaște pe Theo Anghel. Și sunt fericită de alegerea făcută. Rochia aurie este o carte de dragoste încântătoare și de ceva vreme nu am mai citit o poveste de dragoste care să mă încânte atât.

Uneori romanele de dragoste mă dezamăgesc pentru că sunt mult prea ireale pentru a fi cât de puțin credibile. Prea bine ca să fie adevărat. Și cum nu aș vrea să mă regăsesc într-un thriller, cu siguranță atunci când citesc romane de dragoste îmi doresc să me regăsesc, într-un fel sau altul în carte. Sau tranzițiile sunt mult prea bruște, de la Bună, necunoscutule până la Te iubesc, suflet pereche. Și nu mă refer la timp, ci la atmosferă și detalii. De aceea mi-a plăcut mult Rochia aurie. Povestirea curge firesc, este credibilă, este sensibilă, oferă multe întorsături, suficiente detalii, personaje fermecătoare, care să dea substanță cărții. Cu sigurnță această carte m-a făcut să îmi doresc să citesc mai multe cărți scrise de ea. Dacă așa arată prima ei carte, cu siguranță vreau să citesc mai mult!

Natasa, barbatii si psihanalistul – Natasa Alina Culea [recenzie]

 

Despre curajul de a nu te mulțumi cu locul tău călduț, de a renunța la o relație pe termen lung, care nu este chiar atât de rea, dar nu te împlinește, deși știi că drumul pe care urmează să mergi nu este nici simplu, nici scurt, nici ușor. Asta da curaj!

Nu este un secret că Natașa Alina Culea este una dintre scriitoarele mele preferate, că îmi face atâta plăcere să îi citesc cărțile. La Gaudeamus am întâlnit-o și m-a fermecat definitiv. Tot acolo am luat și ultimele două cărți ce îmi lipseau din cele scrise de ea, printre care și Natașa, bărbații și psihanalistul. Mi-a plăcut foarte mult cartea, dar, recunosc, preferata mea rămâne Nopți la Monaco, deși, cum am mai spus, este greu de făcut un top al cărților sale, ele fiind atât de diferite, legate doar prin stilul deja inconfundabil al Natașei Alina Culea de a-și așerne gândurile. Fiecare roman al său aduce personaje unice, inconfundabile, bine conturate, cu simțăminte profunde, firi puternice, care nu se tem să își exprime personalitatea. Natașa, eroina acestei cărți, nu face nici ea excepție.

Natașa, bărbații și psihanalistul este prima carte semnată de Natașa, sub forma unui jurnal al unei tinere frumoase, dar cu prea puțin noroc în dragoste. Căci dragostea este și despre noroc, nu-i așa? Natașa, eroina cărții, este la fel ca și Fabian (Lupii trecututului), victimă a unei boli a secolului nostru: depresia. Acea bestie care te face să îți analizezi la sânge trăirile și viața și să nu găsești suficiente motive să fi mulțumit de ce vezi. Acesta este motorul care dă start cărții. Natașa se află într-o relație care nu o mulțumește, căci, undeva pe drum, cei doi s-au pierdut. Fără dramă, ea se desparte de iubitul ei de mult timp și se mută pe cont propriu.

Ceea ce urmează în viața Natașei este un drum bătătorit de multe persoane care refuză să se mulțumească cu puțin sau cu nimic, de dragul aparențelor, de frica eșecului sau din cauza singurătății. Natașa urmează să se cunoască în profunzime prin eșecul relațiilor ei, din cele mai diverse posibil. Uimitoare este puterea Natașei de a se dărui pe sine, de a intra în relații cu inima deschisă, de a se implica, deși știe cât de amare sunt despărțirile.

Natașa nu își pierde umorul și ironia/autoironia chiar și în cele mai negre situații, cum nu își pierde nici luciditatea și sinceritatea în a analiza ceea ce simte. Cartea abundă de autoanaliză, chiar dinainte ca ea să aibă prima întâlnire cu psihanalistul. Ceea ce te face și pe tine, cititor, să îți pui întrebări legate de existența ta, să îți analizezi relația în care te afli sau ce nu a mers bine în cele trecute. Întâlnirile cu psihanalistul nu fac decât să îi pună o oarecare ordine în analize și să îi impună un ritm anume.

Ai putea crede că Natașa este extrem de ghinionistă, căci una după cealaltă, relațiile se dovedesc a fi toxice sau dezastruoase. Are magnet aparte pentru bărbații însurați, care omit acest detaliu până mult prea târziu pentru Natașa. Dar cine a zis că drumul cunoașterii este scurt?

Avem în această carte un drum al inițierii și al cunoașterii, metamorfozat într-un șir de relații nefericite. Dar stați liniștiți, nu este un șir de lamentări și dramă, cronica unei nefericite care își plânge amarul. Dimpotrivă. Devii curios și nerăbdător să vezi când își va găsi Natașa sufletul pereche, care să o completeze și să o împlinească. După multe sesiuni de terapie, răspunsul îl găsește singură, în deșertul Saharei. Dar va fi un prinț pe cal alb? Va trebui să citiți cartea pentru a afla ceea ce a căutat Natașa în tot acest timp. Lectură plăcută!

 

Pana cand ma voi vindeca de tine – Corina Ozon [recenzie]

 

Dragostea în multele sale ipostaze, de la dragostea inocentă, până la cea interzisă și cea bolnăvicioasă… Dragostea a fost motorul vieții nostre din totdeauna și încă nu s-a demodat, dovadă fiind că ea înflorește chiar și în lumea virtuală, trecând de firewall și antivirus.

Corina Ozon este autoarea cunoscutei serii Amanții. Cel puțin eu așa am cunoscut-o. Citind despre ea, am văzut că este jurnalistă de meserie și a lucrat și în producția de televiziune. Însă eu am făcut cunoștință cu ea direct prin intermendiul cărților sale. Recunosc, m-a atras coperta și titlul Zilele amanților. Nu a fost ceea ce mă așteptam, dar nu m-a dezamăgit. Însă seria Amanții are un stil foarte aparte, ceea ce m-a făcut și mai curioasă în privința restului cărților sale. Am profitat de reduceri și am luat și Până când mă voi vindeca de tine.

Am avut o ușoară ezitare când mi-am dat seama că este o colecție de povestiri (da, nu cercetez foarte mult cărțile înainte să le cumpăr, dacă nu vin ca urmare a unei recomandări – îmi place să comand și cărți care mă atrag pur și simplu, deși nu întotdeauna iese bine). Cu ultima colecție de povestiri de dragoste am dat-o în bară, căci nu mi-a plăcut deloc (Cămașa lui). Dar era Corina Ozon, trebuia să îi dau o șansă.

În primul rând aceste povestiri nu seamănă cu Amanții. Sunt povestiri originale, nu se regăsesc ca subiect în această serie. Pe alocuri se vede stilul original al Corinei Ozon, mai există pe ici pe colo limbajul specific seriei, dar per ansamblu este diferit. Căci pe unde am văzut discutându-se despre Corina Ozon, limbajul șochează și impresionează cel mai mult.

Deși povestirile scurte de dragoste nu sunt tocmai lectura mea preferată, acestea mi-au plăcut, pentru că nu se concetrează pe felul în care sunt scrise, pe înfrumusețarea (inutilă) a stilului narativ, ci pe povești în sine. Povești cât se poate de credibile, simple și diverse. Dragostea privită prin ochii mai multor oameni, care ajung să fie dezamăgiți. Și stai și te întrebi: în ce stadiu al relației încep lucrurile să nu mai funcționeze? De ce insistăm să iubim persoane care nu sunt potrivite pentru noi? De ce ne mulțumim cu mai puțin, de teama pierderii iubirii? De ce ne îndrăgostim singuri, fără ca celălalt să facă ceva să merite acest lucru? Acestea sunt toate teme propuse de Corina Ozon pentru meditație, prin prisma poveștilor sale.

Oricare dintre ele ar putea fi, renunțând la detaliile factice, povestea mea sau a ta de dragoste. Nu sunt Romeo și Julieta, ori Ultima noapte de dragoste. Fiecare are cel puțin o poveste de dragoste mistuitoare, chiar dacă aceasta a fost împărtășită, a supraviețuit sau nu. Citind această carte vezi cum oamenii își revin, rând pe rând, după ce dragostea s-a consumat.

Trebuie să recunosc faptul că poveștile scurte au și avantajul lor. Poți să întrerupi lectura fără nici o problemă, după fiecare poveste. Eu am savurat cartea, precum o fac și în cazul cafelei. Am citit vreo două treimi din carte fără să o las din mână. Iar apoi fiecare povestire am citit-o individual, cu pauze de alte cărți. Experiența este la fel de frumoasă în ambele cazuri. Dacă vă dorți o carte pe care să o citiți într-o perioadă aglomerată, ori într-un mijloc de transport, aceasta este cu siguranță potrivită. Vă va încânta, fără a fi nevoie să vă concentrați să țineți minte ce s-a întâmplat până acum în carte.

Cartea a apărut în 2016 la editura Herg Bennet și poate fi comandată la reducere de pe Elefant. Înainte era disponibilă și pe Libris, dar azi când am căutat nu o mai aveau.

Asasin la feminin [seria Alina Marinescu] – Monica Ramirez [recenzie]

 

Un roman care îți taie respirația la propriu. Un roman care îți tensionează corpul în așteptarea deznodământului. Un roman care îți crează o stare de așteptare incredibilă. Incitare la superlativ!

Nu îmi amintesc vreun roman care să mă fi făcut până acum să aștept cu atâta nerăbdare să îl reiau. Abia așteptam să termin treaba să văd ce a mai făcut Alina. Am trăit alături de ea toată tristețea, dar și toată fericirea.

Asasin la feminin este primul volum al seriei Alina Marinescu, scrisă de Monica Ramirez cu măiestrie. Este o serie de cărți ce se poate înscrie în genul spionaj-romance, căci îmbină lumea spionajului și contraspionajului cu o frumoasă poveste de dragoste. De la prima până la ultima pagină am simțit, pe lângă talentul scriitoarei, grija pe care a acordat-o fiecărui paragraf în parte. Cartea este scrisă bine, șlefuită și îngrijită. Apreciez enorm acest efort al scriitorului de a-și îngriji scriitura și a-i da cea mai frumoasă formă.

Ceea ce este cu adevărat interesant este timpul în care este amplasată acțiunea, ceea ce îi dă o notă suplimentară de mister. Este vorba de ultimii ani ai epocii comuniste din România, când regimul era deja șubrezit, iar eforturile nomenclaturii trebuiau să crească pentru a ține în funcțiune angrenajul de represiune.

Alina Marinescu este o tânără frumoasă, deșteaptă, cu tot viitorul înainte, al cărui singur defect, în ochii Securității, este opoziția sa față de sistem, ura față de comunism. Ea întâlnește un bărbat misterios, de care se îndrăgostește, dar pe care ajunge să îl urască, atunci când își dă seama că scopul lui era altul, era acela de a o face parte din sistemul pe care îl ura.

Dinamica dintre ei îți creează tensiune, o stare de nerăbdare și de așteptare. Povestea lor, presărată de pericole de viață și de moarte, replici tăioase, momente amuzante, intimități incitante, este una memorabilă, ce te face să îți dorești să citești și restul seriei.

Alina Marinescu ajunge un spion, agent operativ, dar felul în care Monica Ramirez o descrie o face umană, palpabilă, credibilă. Nu devine agentul perfect, ci o tânără puternică, dar cu puncte vulnerabile, impuslivă, îndrăgostită irecuperabil de Alex, pe care îl și urăște, atunci când îl consideră responsabil pentru ceea ce i se întâmplă. Dar Alex este singurul căruia îi pasă cu adevărat de ea, cel care ajunsese în sistem la fel ca ea.

Alex este agentul perfect. Recrutat de tânăr, acesta este dezumanizat de serviciile secrete, transformat în mașină care execută ordinele cu perfecțiune, până când o întâlnește pe Alina, care îi redă speranța și dorința de a se elibera din sistem. Dar antrenamentele, torturile, misiunile executate, pericolele la care este expusă familia sa la cea mai mică greșeală a lui, îi fac alegerile de neînțeles pentru Alina. Dar Alex are o strategie menită să îi salveze pe amândoi. Va reuși el să o salveze și să trăiască o viață normală? Asta ne rămâne de văzut în urmatoarele volume, pe care abia aștept să le citesc.

Știam că această carte a fost scrisă inițial în engleză și apoi tradusă, dar citind, nu am regăsit nici o ezitare de traducere, totul părea mult prea firesc, ca și cum traducătorul a citit gândurile autorului, a cunoscut prea intim intenția autorului în alegerea cuvântului. O înțepătură de gelozie m-a cuprins și m-am uitat repede să văd cine a fost translatorul atât de iscusit al romanului. Si apoi m-am relaxat și totul s-a limpezit. Romanul a fost tradus în limba română de autorarea însăși. De aici naturalețea. De aceea nu se simte că a fost scris în altă limbă și apoi tradus.

Ca de obicei, am încercat o recenzie fără prea multe spoilere. Romanul merită cu adevărat citit, mi-a reclădit încrederea în literatura română contemporană, mi-a stârnit curiozitatea de a citi în continuare și restul de 10 (!!!) cărți scrise de ea.

Camasa lui – Augustina Siman [recenzie]

Această carte a venit la pachet cu De vorbă cu Emma, despre care am scris aici. Din păcate i-a împărtășit nu numai abalajul, ci și percepția mea.

Augustina Șiman este o scriitoare tânără din R. Moldova, foarte apreciată și premiată. Este autoare de versuri și proză scurtă. Cămașa lui este o colecție de proză scurtă, dar care pe mine nu m-a dat pe spate. Scrie frumos, are acea sensibilitate și emoție pe care eu am găsit-o doar la persoanele din R. Moldova. Acesta este un aspect pe care l-am apreciat din tot sufletul la carte.

Dar în rest? Aceleași clișee despre dragoste. Chiar de-a lungul cărții se repetă niște imagini create de ea, care deja la a treia citire devin obositoare. În rest vorbește precum o femeie ajunsă la 50 de ani ce privește retroactiv relațiile pe care le-a avut și le dedică o scrisoare, care să le descrie. Deci valoare autobiografică mă îndoiesc să aibă. Rămân niște cuvinte aranjate în pagină, care să dea bine la unele cititoare, care să viseze că asemenea sentimente vor trăi și ele.

Din nou niște postări de blog ce au ajuns carte. O carte înfoiată, să pară mai consistentă, presărată din plin de pagini de titlu – file de titlu, de fapt, imagini, font mare și spațiu mare între rânduri. Chiar îmi aduce aminte de referatele pe care le lungeai artificial, să impresionezi profesorul sau să atingi limita impusă.

Coperta este superbă. Și cam atât. Dezamăgire totală.

De vorba cu Emma – Vitali Cipileaga [recenzie]

De când am început acest blog mi-am pus în cap să scriu recenzii pentru toate cărțile pe care le citesc de acum încolo, chiar și pentru cărțile din trecut, când mai am timp. Eram (și încă mai sunt) hotărâtă să găsesc aspectele pozitive ale oricărei cărți, chiar dacă pe mine nu m-a cucerit în mod special. De această hotărâre am nevoie din plin pentru această recenzie.

Vitali Cipileaga este un blogger din R. Moldova, autorul site-ului devorbacutine.eu . Acesta a cunoscut un succes enorm, într-un timp foarte scurt, atât în România cât și în Republica Moldova. Acestea sunt informațiile pe care le găsim și pe coperta cărții și pe mai toate site-urile. În rest numai elogii la adresa celor două cărțile ale sale, În umbra pașilor tăi și De vorbă cu Emma.

Este o carte în care trebuia să mă regăsesc, bărbat sau femeie și să găsesc o cale către sufletul meu. Dar am găsit o mulțime de clișee. Frumos scrise. Dar la urmă, tot niște clișee. Nu de genul Poptămaș, trebuie să îi acord acest credit.

Dacă citind Coelho aveti deja-vu-uri și impresia unui clișeu ambalat frumos, citind De vorba cu Emma aveți impresia că citiți o carte scrisă de Coelho în adolescență. Da, cred că Vitali Cipileaga are suficient talent încât să ajungă un scriitor mai profund, dacă își propune acest lucru. Mi-e teamă însă că va continua să publice carte după carte, cu un marketing și mai agresiv, care vor vinde.

Sincer, regret că am cumpărat-o. Dacă aș fi răsfoit-o într-o librărie înainte, nu aș fi cumpărat-o. Sunt hotărâtă să stau departe de acest gen de cărți, rezultate prin adunarea unor postări de pe blog, ambalate frumos.

Aspecte pozitive: copertă frumoasă, format grafic interesant, unele pagini conțin doar un citat, aranjat altfel în pagină, fix ca o postare de Fb. Face cartea să fie mai alertă. Mi-a plăcut că majoritatea paragrafelor au ideea principală bolduită la început. Dialogurile sunt drăguțe

Aspecte negative: cartea NU are consistență. Sunt pur si simplu niște idei înșiruite, clișee peste clișee. Ultimele pagini conțin povești de dragoste ale cititorilor, care fac cititul și mai chinuitor, căci nu au fost cotrectate suficient și conțin multe typo. Prețul este enorm față de valoarea cărții. Reflectă marketingul investit în carte, nu valoarea cărții.

Dacă aș fi avut această carte la coada deja cunoscută de la pașapoarte, ar fi fost o metodă mai bună de a petrece timpul. Dar, în rest, nici măcar pe plajă nu aș fi citit-o.